Transportul public
Autobuzele orașului: operatorul Transmixt, traseele și tarifele, facilitățile de călătorie, Linia verde și înnoirea parcului de vehicule.
113 puncte din ședințele Consiliului Local · 1993–2026
Istoric
La 25 februarie 1993 consiliul hotărăște amenajarea stațiilor de autobuz din oraș (HCL 9/1993), iar în 1994 avizează tarifele stabilite de Transmixt pentru bilete și abonamente; în martie și aprilie 1995, noile tarife ale societății sunt respinse de două ori.
În 1998 se aprobă normele pentru transportul public de persoane prin curse regulate, iar în noiembrie 1999 Studiul de circulație generală și organizarea transportului public urban. În octombrie 2000 consiliul își dă acordul la transferul pachetului majoritar de acțiuni al Transmixt, deținut de Fondul Proprietății de Stat, și aprobă subvenționarea din bugetul local a unor călătorii; în 2001 municipiul primește în dar un autobuz de la orașul Würzburg, iar în februarie 2003 transportul local se extinde cu încă trei trasee.
În mai 2007 se aprobă un nou studiu de circulație și modul de administrare a serviciului, apoi gestiunea lui e scoasă la licitație: în mai 2009 contractul de delegare e atribuit societății Transmixt (HCL 103/2009). Facilitățile la transport pentru unele categorii de persoane (HCL 178/2009) sunt contestate de prefectură și de Centrul Școlar „Lacrima”, iar din noiembrie 2010 serviciul e subvenționat de la bugetul local.
În 2015 consiliul respinge o majorare a tarifelor și, într-o primă formă, prelungirea contractului, pe care o aprobă în aprilie 2015 și din nou în martie 2016. O nouă procedură de delegare începe în decembrie 2017, iar în mai 2019 contractul pentru transportul cu autobuze e atribuit tot Transmixt (HCL 90/2019). În 2018 sunt aprobate proiectele europene „Linia verde de transport public”, cu vehicule electrice sau hibride (HCL 132/2018), și „Reconfigurarea axei de transport public” pe traseul Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului (HCL 143/2018). În decembrie 2019, la propunerea viceprimarului Cristian Niculae, biletul de o călătorie e stabilit la 1,80 lei în loc de 2,50 lei cât propunea proiectul.
În mandatul 2020–2024, cele două proiecte europene sunt modificate de mai multe ori: implementarea Liniei verzi e prelungită în decembrie 2023, iar în iulie 2024 se aprobă etapa a doua a axei Gării – Năsăudului, cu finanțare din Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. În 2022 municipiul depune, împreună cu comunele Livezile, Șieu-Măgheruș și Budacu de Jos, proiecte PNRR pentru înnoirea parcului de vehicule.
În mandatul 2024–2028, prelungirea perioadei de implementare a Liniei verzi, aprobată în 2023, e modificată în decembrie 2024 și aprilie 2025 (HCL 240/2024, 73/2025), iar documentația de avizare a axei Gării – Bulevardul Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, din 2018, e modificată în decembrie 2024 (HCL 254/2024). Tot în decembrie 2024, mijloacele fixe ale stațiilor de transport public de pe traseele celor două proiecte trec în domeniul privat al municipiului, pentru valorificare și, după caz, casare (HCL 245/2024). Contractul din 2019 de delegare a transportului public local cu autobuze e modificat prin actele adiționale nr. 7, 8 și 9 (HCL 108 și 148/2025, 133/2026); la actul adițional nr. 7, în mai 2025, directorul executiv Dezso-Lorand Kocsis arată că biletul se scumpește de la 1,80 lei la 3 lei, diferența fiind acoperită din subvenții.
Hotărârile și discuțiile din Consiliul Local
- 17 august Hotărârea nr. 133/17.08.2026 privind modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița nr.48/L din 30 mai 2019 și aprobarea încheierii actului Adițional nr.9 la contract Ședința din 17 august 2026
- 2 iulie Hotărârea nr. 148/02.07.2025 privind modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistrița nr.48/L din 30 mai 2019 și aprobarea încheierii actului Adițional nr.8 la contract Ședința din 2 iulie 2025
- 28 mai Hotărârea nr. 108/28.05.2025 privind modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistrița nr.48/L din 30 mai 2019 și aprobarea încheierii actului Adițional nr.7 la contract Ședința din 28 mai 2025
- 17 aprilie Hotărârea nr. 73/17.04.2025 privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 227/07.12.2023 privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare a proiectului ”Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, cu modificările ulterioare Ședința din 17 aprilie 2025
- 18 decembrie Hotărârea nr. 254/18.12.2024 pentru modificarea anexelor la Hotărârea nr.83/24.05.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – Bulevardul Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului, municipiul Bistrița”, cu modificările și completările ulterioare Ședința din 18 decembrie 2024
- 18 decembrie Hotărârea nr. 245/18.12.2024 privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Bistrița a mijloacelor fixe ce au deservit stațiile de transport public de pe traseul proiectelor ”Reconfigurarea axei de transport pe traseul str.Gării-Bdul Decebalstr.Andrei Mureșanu-str.Năsăudului” și ”Linia verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” din municipiul Bistrița, valorificarea, și după caz, casarea acestora, în condițiile legii Ședința din 18 decembrie 2024
- 10 decembrie Hotărârea nr. 240/10.12.2024 privind modificarea Hotărârii nr.227/07.12.2023 privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare a proiectului “Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 Ședința din 10 decembrie 2024
- 8 iulie Hotărârea nr. 121/08.07.2024 privind aprobarea proiectului ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – Bulevardul Decebal Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” municipiul Bistrița și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării etapei II a acestuia în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 Ședința din 8 iulie 2024
- 8 iulie Hotărârea nr. 119/08.07.2024 pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 83/24.05.2018 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str.Gării – Bulevardul Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului” municipiul Bistrița, cu modificările și completările ulterioare Ședința din 8 iulie 2024
- 21 martie Hotărârea nr. 52/21.03.2024 pentru modificarea Hotărârii nr.23/22.02.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Linie verde de transport public utilizand mijloace de transport cu motor 3 electric, hibrid sau norma de poluare redusa”, municipiul Bistrița, cu modificările ulterioare Ședința din 21 martie 2024
- 7 decembrie Hotărârea nr. 230/07.12.2023 privind aprobarea etapizării proiectului ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării –b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” municipiul Bistrița, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 Ședința din 07 decembrie 2023
- 7 decembrie Hotărârea nr. 227/07.12.2023 privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare a proiectului ”Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 Ședința din 07 decembrie 2023
- 29 noiembrie Hotărârea nr. 223/29.11.2023 pentru modificarea Hotărârii nr. 143/13.09.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița pentru aprobarea proiectului „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” și a cheltuielilor legate de proiect Ședința din 29 noiembrie 2023
- 29 noiembrie Hotărârea nr. 220/29.11.2023 privind modificarea Hotărârii nr.83/24.05.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str.Gării – Bulevardul Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului” municipiul Bistrița Ședința din 29 noiembrie 2023
- 29 noiembrie Hotărârea nr. 216/29.11.2023 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.132/28.08.2018 pentru aprobarea Proiectului “Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” și a cheltuielilor legate de proiect Ședința din 29 noiembrie 2023
- 31 august Hotărârea nr. 152/31.08.2023 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.132/28.08.2018 pentru aprobarea Proiectului “Linia verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” și a cheltuielilor legate de proiect Ședința din 31 august 2023
- 22 mai Hotărârea nr. 105/22.05.2023 privind modificarea Hotărârii nr.23/22.02.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investiții “Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”, municipiul Bistrița, cu modificările ulterioare Ședința din 22 mai 2023
- 27 aprilie Hotărârea nr. 81/27.04.2023 privind modificarea Programului de circulație al mijloacelor de transport public local prevăzut în anexa 6.2.1. și anexa 6.2.2. - stații pentru transportul public la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistrița nr.48/L din 30 mai 2019 Ședința din 27 aprilie 2023
- 17 martie Hotărârea nr. 45/17.03.2023 pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.83/24.05.2018 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str.Gării – Bulevardul Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului” municipiul Bistrița Ședința din 17 martie 2023
- 28 noiembrie Hotărârea nr. 268/28.11.2022 privind aprobarea dezlipirii imobilului proprietate publică a Municipiului Bistrița, situat în strada Simpozionului nr.2, identificat în CF Bistrița nr.92084, în vederea realizării autobazei prevăzută în obiectivul de investiții ”Linia verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” Ședința din 28 noiembrie 2022
- 27 octombrie Hotărârea nr. 233/27.10.2022 privind modificarea Hotărârii nr.83/24.05.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str.Gării – Bulevardul Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului” municipiul Bistrița Ședința din 27 octombrie 2022
- 27 octombrie Hotărârea nr. 232/27.10.2022 privind modificarea Hotărârii nr.23/22.02.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Linie verde de transport public utilizand mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau norma de poluare redusa”, municipiul Bistrița Ședința din 27 octombrie 2022
- 6 octombrie Hotărârea nr. 215/06.10.2022 privind aprobarea proiectului „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public în Municipiul Bistrița și Comuna Budacu de Jos”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C10 – Fondul Local Ședința din 6 octombrie 2022
- 6 octombrie Hotărârea nr. 211/06.10.2022 aprobarea proiectului „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public în Municipiul Bistrița și Comuna Șieu - Măgheruș”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C10 – Fondul Local Ședința din 6 octombrie 2022
- 16 mai Hotărârea nr. 109/16.05.2022 privind aprobarea proiectului „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public în Municipiul Bistrița și Comuna Livezile”, în vederea participării la apelurile de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fond Local, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Ședința din 16 mai 2022
- 23 februarie Hotărârea nr. 42/23.02.2022 privind modificarea anexelor 6.2.1 și 6.2.2 la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ-teritorială a municipiul Bistrița nr.48/L din 30 mai 2019 Ședința din 23 februarie 2022
- 24 iunie Hotărârea nr. 93/24.06.2021 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.132/28.08.2018 pentru aprobarea Proiectului “Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” și a cheltuielilor legate de proiect, Ședința din 24 iunie 2021
- 7 iunie Hotărârea nr. 82/07.06.2021 privind încetarea, prin acordul părților, a contractului de finanțare nr. 4340/24.05.2019 aferent proiectului ”Centru intermodal de transport public- strada Gării - strada Tărpiului - strada Industriei, municipiul Bistrița” Ședința din 7 iunie 2021
- 25 februarie Hotărârea nr. 21/25.02.2021 privind modificarea Programului de circulație al mijloacelor de transport public local prevăzut în anexa 6.2.1. și anexa 4.3 - stații pentru transportul public la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistrița nr. 48/L din 30 mai 2019 Ședința din 25 februarie 2021
- 30 octombrie Hotărârea nr. 148/30.10.2020 privind modificarea Programului de circulație al mijloacelor de transport public local prevăzut în anexa 6.2.1. la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistrița nr. 48/L din 30 mai 2019 Ședința din 30 octombrie 2020
- 30 aprilie Hotărârea nr. 65/30.04.2020 privind modificarea anexei la Hotărârea nr. 223 / 23.12.2019 privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente. Ședința din 30 aprilie 2020
- 27 martie Hotărârea nr. 34/27.03.2020 privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.143/13.09.2018 privind aprobarea proiectului ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str.Gării – Bulevardul Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului” și a cheltuielilor legate de proiect, Ședința din 27 martie 2020
- 23 decembrie Hotărârea nr. 223/23.12.2019 privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente. Ședința din 23 decembrie 2019
- 26 septembrie Hotărârea nr. 167/26.09.2019 privind modificarea Programului de circulație al mijloacelor de transport public local prevăzut în anexa 6.2.1. la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistrița nr. 48/L din 30 mai 2019 Ședința din 26 septembrie 2019
- 26 septembrie Hotărârea nr. 159/26.09.2019 pentru modificarea Anexei la Hotărârea nr.23/22.02.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investiții “Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau norma de poluare redusă’’ municipiul Bistrița Ședința din 26 septembrie 2019
- 27 mai Hotărârea nr. 91/27.05.2019 privind prelungirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița nr. 3/D din 29.05.2009 Ședința din 27 mai 2019
- 27 mai Hotărârea nr. 90/27.05.2019 privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrita, operatorului de transport TRANSMIXT S.A. Bistrița Ședința din 27 mai 2019
- 11 februarie Hotărârea nr. 27/28.01.2019 privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 132/28.08.2018 pentru aprobarea Proiectului “Linia verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” și a cheltuielilor legate de proiect”, Ședința din 11 februarie 2019
- 14 ianuarie Hotărârea nr. 6/14.01.2019 privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 143/13.09.2018 pentru aprobarea proiectului “Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” si a cheltuielilor legate de proiect Ședința din 14 ianuarie 2019
- 14 ianuarie Hotărârea nr. 4/14.01.2019 privind modificarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane, prin curse regulate, în municipiul Bistrița, ca urmare a admiterii, în parte, de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.), a contestației formulată în cadrul procedurii de atribuire Ședința din 14 ianuarie 2019
- 14 ianuarie Hotărârea nr. 3/14.01.2019 pentru modificarea Hotărârii nr.83/ 24.05.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare pentru lucrări de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării –B-dul Decebal – str. Andrei Muresanu – str. Năsăudului” municipiul Bistrița Ședința din 14 ianuarie 2019
- 19 decembrie Hotărârea nr. 217/19.12.2018 pentru aprobarea Proiectului “Centru intermodal de transport public - strada Gării - strada Tărpiului – strada Industriei, municipiul Bistrița” și a cheltuielilor aferente Ședința din 19 decembrie 2018
- 27 noiembrie Hotărârea nr. 196/27.11.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind prelungirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița nr. 3/D din 29.05.2009 Ședința din 27 noiembrie 2018
- 8 octombrie Hotărârea nr. 164/09.08.2018 privind aprobarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița, aprobată prin Hotărârea nr.175/20.12.2017, modificată ca urmare a verificării înainte de publicare de către Agenția Națională de Achiziții Publice Ședința din 8 octombrie 2018
- 13 septembrie Hotărârea nr. 143/13.09.2018 pentru aprobarea Proiectului “Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” și a cheltuielilor legate de proiect Ședința din 13 septembrie 2018
- 28 august Hotărârea nr. 132/28.08.2018 pentru aprobarea Proiectului “Linia verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” și a cheltuielilor legate de proiect Ședința din 28 august 2018
- 28 august Hotărârea nr. 131/28.08.2018 privind aprobarea unor măsuri pentru declararea de utilitate publică a unor terenuri proprietate privată pentru realizarea proiectului „Centru intermodal de transport public” din municipiul Bistrița Ședința din 28 august 2018
- 9 august Hotărârea nr. 129/09.08.2018 privind aprobarea Convenției pentru modificarea traseului rețelelor de distribuție și a branșamentelor de gaze naturale existente pe str. Gării, b-dul Decebal, b-dul Andrei Mureșanu si str. Năsăudului din cadrul obiectivului de investiții “Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, municipiul Bistrița”, Ședința din 9 august 2018
- 19 iulie Proiect respins - terenuri Centru Intermodal respins privind aprobarea unor măsuri pentru declararea de utilitate publică a unor terenuri proprietate privată pentru realizarea proiectului „Centru intermodal de transport public” din municipiul Bistrița Ședința din 19 iulie 2018
- 5 iulie PH respins - terenuri intermodal respins Proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru declararea de utilitate publică a unor terenuri proprietate privată pentru realizarea proiectului „Centru intermodal de transport public” din municipiul Bistrița. Ședința din 5 iulie 2018
- 24 mai Hotărârea nr. 83/24.05.2018 privind aprobarea documentatiei de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul : str. Gării –b-dul Decebal – str. Andrei Muresanu – str. Năsăudului” municipiul Bistrița Ședința din 24 mai 2018
- 3 mai Hotărârea nr. 68/ 03.05.2018 privind prelungirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița nr. 3/D din 29.05.2009 Ședința din 3 mai 2018
- 22 februarie Hotărârea nr. 37/22.02.2018 privind modificarea Hotărârii nr. 175 / 20 decembrie 2017, privind aprobarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița. Ședința din 22 februarie 2018
- 22 februarie Hotărârea nr. 23/22.02.2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”, municipiul Bistrița. Ședința din 22 februarie 2018
- 31 ianuarie Hotărârea nr. 1/31.01.2018 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Centru Intermodal de Transport Public ” din municipiul Bistrița, str. Tărpiului–Industriei, Ședința din 31 ianuarie 2018
- 20 decembrie Hotărârea nr. 175/20.12.2017 privind aprobarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița Ședința din 20 decembrie 2017
- 28 noiembrie Hotărârea nr. 158/28.11.2017 privind prelungirea traseului nr.1 barat de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiului Bistrița. Ședința din 28 noiembrie 2017
- 17 noiembrie Informarea nr. 108286/10.11.2016 discuție în plen a Direcției Servicii Publice și a Direcției Integrare Europeană, privind transportul public gratuit pe „Linia Verde” Ședința din 17 noiembrie 2016
- 17 noiembrie Hotărârea nr. 189/17.11.2016 privind prelungirea traseului nr. 1 barat de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița Ședința din 17 noiembrie 2016
- 17 noiembrie Hotărârea nr. 188/17.11.2016 privind prelungirea traseului nr. 13 de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița Ședința din 17 noiembrie 2016
- 31 martie Hotărârea nr. 44/31.03.2016 privind prelungirea traseului nr. 3 de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița până pe str. Poligonului, Ședința din 31 martie 2016
- 31 martie Hotărârea nr. 43/31.03.2016 privind prelungirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița, nr. 3D din 29.05.2009 Ședința din 31 martie 2016
- 31 martie Hotărârea nr. 42/31.03.2016 privind stabilirea modalității de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița, Ședința din 31 martie 2016
- 23 decembrie Hotărârea nr. 187/23.12.2015 privind stabilirea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente, începând cu 1 ianuarie 2016, ca urmare a modificării TVA”. Ședința din 23 decembrie 2015
- 30 aprilie Hotărârea nr. 65/30.04.2015 privind prelungirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița nr.3/D din 29.05.2009 Ședința din 30 aprilie 2015
- 30 aprilie PH respins - subvenționare transport public respins Proiect de hotărâre de modificare a Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.207/25.11.2010 privind aprobarea subvenționării serviciului de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente Ședința din 30 aprilie 2015
- 26 martie PH respins - transport public respins proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița nr. 3/D din 29.05.2009 Ședința din 26 martie 2015
- 26 februarie PH respins - tarife transport public respins Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente Ședința din 26 februarie 2015
- 17 decembrie PH retras - PUZ Intermodal retras privind Planului Urbanistic Zonal "Centru intermodal, de transport public, străzile Gării, Rodnei, Industriei, Arțarilor, Trandafirilor, Tărpiului” în municipiul Bistrița Beneficiar: MUNICIPIUL BISTRIȚA Ședința din 17 decembrie 2014
- 27 noiembrie Hotărârea nr. 119/27.11.2014 pentru completarea Hotărârii nr. 75/11.05.2006 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor suprafețe de teren, aparținând domeniului public al municipiului Bistrița, pentru amplasarea de stații de transport public, cu modificările și completările ulterioare Ședința din 27 noiembrie 2014
- 29 martie Hotărârea nr. 28/29.03.2012 privind modificarea Hotărârii nr. 178/30.09.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistrița, privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea de facilități la transportul public local de călători, unor categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Bistrița și localitățile componente, modificată prin Hotărârea nr. 78/26.05.2011 a Consiliului Local al municipiului Bistrița. Ședința din 29 martie 2012
- 15 decembrie Hotărârea nr. 211/15.12.2011 privind modificarea anexei 3.3 la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița nr. 3/D din 29.05.2009, a anexei 3.3 la Hotărârea nr. 172/25.09.2008 și a anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 98/24.06.2010. Ședinta din 15 decembrie 2011
- 26 mai Hotărârea nr. 78/26.05.2011 privind modificarea Hotărârii nr. 178/30.09.2009 privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea de facilități la transportul public local de călători, unor categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Bistrița și localitățile componente. Ședința din 26 mai 2011
- 25 noiembrie Hotărârea nr. 207/25.11.2010 privind aprobarea subvenționării serviciului de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate în municipiul Bistrița și localitățile componente. Ședința din 25 noiembrie 2010
- 28 octombrie Hotărârea nr. 183/28.10.2010 privind completarea contractului nr. 3/D/29.05.2009 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița, încheiat cu S.C. Transmixt S.A. Bistrița în baza Hotărârii nr. 103/13.05.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistrița. Ședința din 28 octombrie 2010
- 30 septembrie PH respins - tarife transport public respins Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente Ședința din 30 septembrie 2010
- 29 iulie Hotărârea nr. 129/29.07.2010 privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate în municipiul Bistrița și localitățile componente, ca urmare a majorării TVA. Ședința din 29 iulie 2010
- 24 iunie Hotărârea nr. 98/24.06.2010 privind modificarea anexelor 3.1 și 3.3 la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița, nr. 3/D din 29.05.2009. Ședința din 24 iunie 2010
- 22 aprilie Plângerea prealabilă nr. 23.007/22.03.2010 discuție în plen plângerea prealabilă a Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.23007/22.03.2010, referitoare la Hotărârea nr.178/30.09.2009 privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea de facilități la transportul public local de călători, unor categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Bistrița și localitățile componente. Ședința din 22 aprilie 2010
- 25 februarie Adresa nr. 6382/27.01.2010 discuție în plen analiza adresei Centrului Școlar pentru educație incluzivă „Lacrima” Bistrița înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița sub nr.6382/27.01.2010 privind solicitarea de revenire asupra Hotărârii nr.178/30.09.2009 a Consiliului local al municipului Bistrița privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea de facilități la transportul public local de călători, unor categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Bistrița și localitățile componente Ședința din 25 februarie 2010
- 22 decembrie Cererea nr. 78.051/15.12.2009 discuție în plen Plângerea prealabilă formulată de doamna Giuraniuc Anna-Erzsebet împotriva Hotărârii nr.178/30.09.2009 a Consiliului local al muncipiului Bistrița pribind stabilirea unor măsuri pentru acordarea de facilități la transportul public local de călători, unor categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Bistrița și localitățile componente, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.78051/15.12.2009; Ședința din 22 decembrie 2009
- 30 septembrie Hotărârea nr. 178/30.09.2009 privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea de facilități la transportul public local de călători, unor categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Bistrița și localitățile componente Ședința din 30 septembrie 2009
- 25 iunie Hotărârea nr. 140/25.06.2009 pentru modificarea Hotărârii nr. 99/31.05.2007 privind aprobarea modalității de acordare a gratuității transportului urban cu mijloace de transport în comun și cuantumul acesteia pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap din municipiul Bistrița, începând cu data de 1 iulie 2007 Ședința din 25 iunie 2009
- 13 mai Hotărârea nr. 103/13.05.2009 privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița operatorului S.C. TRANSMIXT S.A. BISTRIȚA Ședința din 13 mai 2009
- 23 decembrie Hotărârea nr. 227/23.12.2008 privind numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița Ședința din 23 decembrie 2008
- 23 decembrie PH respins - gratuități transport persoane vârstnice respins Proiect de hotărâre privind acordarea unor gratuități pe mijloacele de transport în comun persoanelor vârstnice și pensionarilor, cu domiciliul stabil sau reședința în municipiul Bistrița Ședința din 23 decembrie 2008
- 25 septembrie Hotărârea nr. 172/25.09.2008 privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița Ședința din 25 septembrie 2008
- 31 mai Hotărârea nr. 108/31.05.2007 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 75/11.05.2006 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor suprafețe de teren, aparținând domeniului public al municipiului Bistrița, pentru amplasarea de stații de transport public Ședința din 31 mai 2007
- 31 mai Hotărârea nr. 104/31.05.2007 privind stabilirea modalității de administrare a Serviciului public de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița Ședința din 31 mai 2007
- 31 mai Hotărârea nr. 103/31.05.2007 privind aprobarea „Studiului de circulație generală și organizarea transportului public urban din municipiul Bistrița” Ședința din 31 mai 2007
- 31 mai Hotărârea nr. 99/31.05.2007 privind aprobarea modalității de acordare a gratuității transportului urban cu mijloace de transport în comun și a cuantumului acesteia pentru beneficiarii Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap din municipiul Bistrița, începând cu data de 1 iulie 2007. Ședința din 31 mai 2007
- 25 ianuarie Hotărârea nr. 11/25.01.2007 privind aprobarea listei persoanelor cu handicap accentuat și handicap grav și a asistenților personali ai acestora care beneficiază de abonamente gratuite începând cu luna februarie 2007, pentru transportul urban în municipiul Bistrița Ședința din 25 ianuarie 2007
- 11 mai Hotărârea nr. 75/11.05.2006 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor suprafețe de teren, aparținând domeniului public al municipiului Bistrița, pentru amplasarea de stații de transport public Ședința din 11 mai 2006
- 11 mai Hotărârea nr. 65/11.05.2006 privind modificarea cuantumului abonamentelor gratuite acordate persoanelor cu handicap accentuat și handicap grav, precum și asistenților personali ai acestora, pentru transportul urban în municipiul Bistrița, începând cu luna iunie 2006 Ședința din 11 mai 2006
- 22 decembrie Hotărârea nr. 208/22.12.2003 privind solutionarea cererii depuse de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului Bucuresti, privind acordarea de înlesniri la plata a obligatiilor restante la bugetul local la S.C. TRANSMIXT S.A. Bistrita, conform Legii nr.137/2002, modificata si completata Ședința din 22 decembrie 2003
- 12 februarie Hotărârea nr. 18/12.02.2003 privind extinderea transportului public local de calatori cu înca 3 trasee, în cadrul municipiului Bistrita Ședința din 12 februarie 2003
- 15 aprilie Hotărârea nr. 56/15.04.2002 privind subventionarea contravalorii transportului local pentru anumite categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiului Bistrita si localitatile componente, efectuat de S.C. TRANSMIXT S.A. Bistrita Ședința din 15 aprilie 2002
- 31 octombrie Hotărârea nr. 191/31.10.2001 privind asocierea Consiliului local al municipiului Bistrita cu S.C. AMPRENTA S.R.L. Cluj-Napoca, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str.Ciocârliei nr.15, pentru amplasarea unor refugii în statiile de transport public, panouri publicitare si indicatoare pentru strazi în intersectiile din municipiul Bistrita Ședința din 31 octombrie 2001
- 31 octombrie Hotărârea nr. 184/31.10.2001 privind aprobarea "Programului local de transport public de persoane prin serviciu regulat în municipiul Bistrita" pentru anul 2002 Ședința din 31 octombrie 2001
- 21 iunie Hotărârea nr. 103/21.06.2001 privind acceptarea cu titlu de donatie a unui autobuz cu 38 de locuri, marca DAIMLER BENZ AG, donat de orașul Wurzburg, Germania Ședința din 21 iunie 2001
- 28 februarie Hotărârea nr. 39/28.02.2001 privind aprobarea tarifelor de transport urban de calatori efectuat de către SC TRANSMIXT SA Bistrița, pe raza municipiului Bistrița și în localitatile componente Ședința din 28 februarie 2001
- 30 octombrie Hotărârea nr. 152/30.10.2000 privind subventionarea din bugetul local al municipiului Bistrița a contravalorii calatoriilor pe mijloacele de transport local ale SC TRANSMIXT SA Bistrița, pentru anumite categorii de pensionari Ședința din 30 octombrie 2000
- 30 octombrie Hotărârea nr. 148/30.10.2000 privind acordul consiliului local pentru transferul pachetului majoritar de acțiuni deținut de Fondul Proprietății de Stat la SC TRANSMIXT SA Bistrița, către Consiliul local al municipiului Bistrița Ședința din 30 octombrie 2000
- 28 februarie Hotărârea nr. 22/28.02.2000 privind stabilirea unor măsuri de desfășurare a transportului public local de călători pe raza municipiului Bistrița Ședința din 28 februarie 2000
- 29 noiembrie Hotărârea nr. 115/29.11.1999 privind aprobarea Studiului de circulație generală și organizarea transportului public urban din municipiul Bistrița Ședința din 29 noiembrie 1999
- 25 ianuarie Hotărârea nr. 16/25.01.1999 privind modificarea și completarea Normelor de desfășurare autorizata de transport public de persoane prin curse regulate pe teritoriul municipiului Bistrița aprobate prin Hotărârea nr.109/28.09.1998 a Consiliului local al municipiului Bistrița Ședința din 25 ianuarie 1999
- 28 septembrie Hotărârea nr. 109/28.09.1998 privind aprobarea Normelor de desfasurare autorizata a activitaîilor de transport public de persoane prin curse regulate pe teritoriul municipiul Bistriîa Ședința din 28 septembrie 1998
- 14 octombrie Hotărârea nr. 40/14.10.1996 privind concesionarea prin licitație publică de terenuri pentru amenajarea de stații de autobuz în municipiul Bistrița Ședința din 14 octombrie 1996
- 18 aprilie Proiect de hotărâre privind avizarea tarifelor stabilite de SC „TRANSMIXT" SA Bistrița pentru abonamente și bilete la transportul urban respins Proiect neadoptat (respins și în ședința din 30.03.1995) Ședința din 18 aprilie 1995
- 30 martie Proiect de hotărâre privind avizarea tarifelor stabilite de SC „TRANSMIXT" SA Bistrița pentru abonamente și bilete la transportul urban respins Proiect respins Ședința din 30 martie 1995
- 30 iunie Hotărârea nr. 61/30.06.1994 privind avizarea tarifelor stabilite de SC „TRANSMIXT" SA Bistrița pentru abonamente și bilete la transportul urban Ședința din 30 iunie 1994
- 27 ianuarie Hotărârea nr. 2/27.01.1994 privind avizarea tarifelor stabilite de SC „TRANSMIXT" SA Bistrița pentru abonamente și bilete la transportul urban Ședința din 27 ianuarie 1994
- 25 februarie Hotărârea nr. 9/25.02.1993 privind amenajarea stațiilor de autobuz din municipiul Bistrița, adoptată în unanimitate Ședința din 25 februarie 1993