privind stabilirea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente, începând cu 1 ianuarie 2016, ca urmare a modificării TVA”.

Titlul proiectului a fost : proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate în municipiul Bistrița și localitățile componente, ca urmare a scăderii TVA de la 24% la 20%.

Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și două abțineri din 17 consilieri prezenți, cu modificări față de forma propusă de inițiator.

În ședința de plen au fost adoptate propunerile Comisiei Juridice și Administrație Publică Locală:

a). Titlul proiectului se modifică astfel: „Proiect de hotărâre privind stabilirea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente, începând cu 1 ianuarie 2016, ca urmare a modificării TVA”.

b). Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: „Tarifele de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente, se mențin la nivelul anului 2015”.

Articolul 2 din proiect se elimină și următoarele se renumerotează.

Face parte din: Transportul public

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind stabilirea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente, începând cu 1 ianuarie 2016, ca urmare a modificării TVA”.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința ordinară, în data de 23.12.2015;

având în vedere:

adresa nr.521/27.10.2015 transmisă de S.C. TRANSMIXT S.A. Bistrița, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 87061/28.10.2015;

Expunerea de motive nr.99200/10.12.2015 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.99199/10.12.2015 al Serviciului public municipal „Direcția Servicii Publice Bistrița” și al Direcției Administrație Publică Juridic;

Raportul favorabil nr.99199/21.12.2015 al Comisiei economice;

Raportul favorabil nr.99199/22.12.2015 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

Hotărârea nr.103/13.05.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița operatorului S.C. TRANSMIXT S.A. Bistrița;

în conformitate cu:

prevederile Legii nr.92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările i completările ulterioare;

prevederile Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările i completările ulterioare;

prevederile Ordinului nr.353/23.11.2007 al Ministrului Internelor și Reformei Administrative pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007;

prevederile art.291 lit.”a” din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal;

prevederile art.7(13) din Legea nr.52/2003 privind transparena decizională în administraia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.36 alin.(2) lit.”d”, alin.(6) lit.”a” pct.14, art.45 alin.(2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – (1)Tarifele de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate, în municipiul Bistrița și localitățile componente, se mențin la nivelul anului 2015.

(2) Tarifele menționate la alin.(1) vor fi practicate începând cu data de 01 ianuarie 2016.

ART.2. – Primarul municipiului Bistrița, prin Viceprimarul de resort și Serviciul public municipal „Direcția Servicii Publice Bistrița” va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară cu respectarea art.45 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 14 voturi “pentru”, un vot „împotrivă” și 2 abțineri din 17 consilieri prezenți.

ART.4. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Domnului Viceprimar Avram George;

- Direciei Economice;

- Serviciului public municipal „Direcția Servicii Publice Bistrița”;

- S.C. TRANSMIXT S.A. Bistrița,str.Sigmirului, nr.16;

- Autorității Rutiere Române – Agenția Bistrița-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistrița, Bulevardul Independenței bl.2, ap.2;

- Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice cu sediul în municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș nr.1;

- Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș, nr.1;

- Serviciului relații publice, comunicare;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
KOZUK ANDREI IOAN
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 187
din 23.12.2015

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi