Hotărârea nr. 69/31.03.2022


privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice, strada Alexandru Odobescu nr.17 – Palatul Copiilor”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – apelurile de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5 – valul renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice

adoptată de două ori în aceeași ședință de Consiliul local al municipiului Bistrița cu 20 voturi ”pentru”. Față de forma inițială a proiectului Consiliul local al municipiului Bistrița a aprobat o îndreptare de eroare materială, în sensul corectării suprafeței imobilului, de la 301 mp la 610,06 mp iar la valoarea maximă eligibilă a proiectului, în loc de 863.933,85 – suma de 1.624.638.68 lei.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți

Hotărâri în legătură cu aceasta

  • Hotărârea nr. 108/26.09.2013 29.09.2013 același Alexandru Odobescu nr. 17 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii: „Reabilitare imobil str. Alexandru Odobescu nr…
  • Hotărârea nr. 75/29.06.2017 29.06.2017 același Alexandru Odobescu nr. 17 privind aprobarea cumpărării şi a preţului de cumpărare a imobilului, construcţie şi teren, situat în municipiul Bistriţa, strada Alexandru Odobescu n…
  • Hotărârea nr. 181/23.08.2022 23.08.2022 modificată ulterior prin acest act pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.69/31.03.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficie…
  • Hotărârea nr. 207/06.10.2022 06.10.2022 modificată ulterior prin acest act pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 69/31.03.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a clădir…
  • Hotărârea nr. 240/27.10.2022 27.10.2022 același Alexandru Odobescu nr. 17 privind aprobarea alipirii a două imobile-teren proprietate publică a Municipiului Bistriţa, situate în municipiul Bistrița, strada Alexandru Odobescu…
  • Hotărârea nr. 90/03.05.2023 03.05.2023 același Alexandru Odobescu nr. 17 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Îmbunătă…
  • Hotărârea nr. 203/14.11.2023 14.11.2023 același Alexandru Odobescu nr. 17 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Creș…
  • Hotărârea nr. 219/29.11.2023 29.11.2023 același Alexandru Odobescu nr. 17 privind aprobarea participării la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice pentru …

Legăturile sunt identificate automat, după actele citate în text și după identificatorii comuni (carte funciară, contract, adresă).