Hotărârea nr. 11/27.01.2022


privind aprobarea ghidurilor solicitanţilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2022 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr.350/2005

a fost adoptată cu 20 voturi ”pentru”.
Cu vot secret Consiliul local și-a desemnat reprezentanții și a a aprobat componența comisiilor de evaluare a proiectelor care vor beneficia de finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în anul 2022, după cum urmează:
Comisia de evaluare a proiectelor depuse pentru a obţine finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în domeniile: tineret, sport şi educaţie:
Antoneac Adriana – preşedinte;
Cincea Dumitru Matei – membru;
Gavriloaie Anamaria – membru;
Neamți Raul – membru;
Macarie Doina – consilier local – membru;
Săsărman Lucia-Augusta – consilier local – membru;
Ciobănică Dumitru-Daniel – consilier local – membru;
Rusan Alexandra – secretar.
Comisia de evaluare a proiectelor depuse pentru a obţine finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în domeniul social:
Stan Călin – preşedinte;
Dreptate Radu – membru;
Măgeruşan Oniţa – membru;
Hriscu Luciana – membru;
Hudrea Daniela-Maria – consilier local – membru;
Elisei Radu-Claudiu – consilier local – membru;
Radoicovici Silvia-Elisabeta - consilier local – membru
Nicolae Camelia – secretar.
Comisia de evaluare a proiectelor depuse pentru a obţine finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în domeniul cultură:
Țărmure Gavril – preşedinte;
3
Berbunschi Mihai – membru;
Bulcu Coralia – membru;
Popa Lucian – membru;
Munthiu Cristiean – consilier local – membru;
Bria Dumitru-Alexandru – consilier local – membru;
Săcălean Oana-Andreea – consilier local – membru;
Petruse Iulia - secretar.
Comisia de evaluare a proiectelor depuse pentru a obţine finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în domeniile: relaţii internaţionale, protecţia mediului şi interdisciplinar:
Coceşiu Liliana – preşedinte;
Andreieş Cristina – membru;
Simion Elena – membru;
Filip Alexandru-Tudor – consilier local – membru;
Pavelean Nicolae – consilier local – membru;
Stere Florentina-Ștefania – consilier local – membru;
Mathe Attila – consilier local – membru;
Şuster Mihaela – secretar.
Se numeşte comisia de soluţionare a contestaţiilor cu privire la rezultatul sesiunii de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în anul 2022, în următoarea componenţă:
Turc Ioan – preşedinte;
Hangan Sorin – membru;
Gaftone Floare – membru;
Scurtu Nicolae – membru;
Brici Tiberius-Daniel – secretar.
Doamna consilier Radoicovici Silvia Elisabeta a formulat două propuneri de amendamente, după cum urmează:
-la Anexa 1 - Ghidul solicitantului de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2022 pentru activități nonprofit de interes local din domeniile: tineret, protecția mediului, cultură, educație, social, relații internaționale și interdisciplinar, Capitolul 1. Dispozitii generale / punctal 20. Prevederi bugetare – propunere de majorare a sumei maxime solicitate, de la 15.000lei la 20.000 lei
-la Anexa 2, Ghidul solicitantului de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2022 pentru activități nonprofit de interes local din domeniul sport, Capitolul 1. Dispozitii generale / punctul 20. Prevederi bugetare, propunere de creștere a sumei maxime solicitate pentru urmatoarele sectiuni: Sporturi individuale – suma maxima solicitata de la 15.000lei la 20.000lei; Sportul pentru toti - suma maxima solicitata de la 15.000lei la 20.000lei;
Propunerile doamnei consilier Radoicovici nu au fost aprobate de Consiliul local al municipiului Bistrița și cele două ”Ghiduri” au fost aprobate în forma prezentată de inițiator.

Dezbateri, propuneri, voturi