Hotărârea nr. 141/28.10.2020


privind alegerea şi organizarea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa

Propunerile privind componența comisiilor, în urma înțelegerilor dintre partidele politice, au fost prezentate de către domnul consilier Hangan Sorin. Ulterior membrii desemnați ai celor trei comisii și-au ales, pentru fiecare comisie, președintele și secretarul.
Consiliul local al municipiului Bistrița și-a organizat 3 comisii de specialitate, pe următoarele domenii de activitate:
I. Comisia economică: buget, finanţe, servicii publice, industrie, agricultură, comerţ, administrarea domeniului public şi privat al municipiului.
II. Comisia de urbanism: dezvoltare urbană, urbanism, amenajarea teritoriului, estetică urbană, monumente istorice, protecţia mediului, investiţii publice.
III. Comisia juridică şi administraţie publică locală: administraţie publică locală, juridică, protecţie socială şi apărarea drepturilor omului, comunicare, integrare europeană şi relaţii externe, învăţământ, sănătate, cultură, culte, sport, turism.
Componenţa comisiilor de specialitate, alcătuite din câte 7 membri fiecare, este următoarea:

I. Comisia economică:

  1. Domnul URÎTE FLORIN-RADU – preşedinte;
  2. Domnul PUGNA NICOLAE-IOAN – secretar;
  3. Domnul BRICI TIBERIUS-DANIEL – membru;
  4. Domnul STAN CĂLIN – membru;
  5. Domnul NICULAE CRISTIAN-MARIUS – membru;
  6. Domnul CIOBĂNICĂ DUMITRU-DANIEL – membru;
  7. Doamna SĂCĂLEAN OANA-AMDREEA – membru.

II. Comisia de urbanism:

  1. Domnul PETELEU IOAN – preşedinte;
  2. Doamna MACARIE DOINA – secretar;
  3. Domnul MUNTHIU CRISTIEAN – membru;
  4. Domnul HANGAN SORIN – membru;
  5. Domnul PAVELEAN NICOLAE – membru;
  6. Doamna STERE FLORENTINA-ŞTEFANIA – membru;
  7. Domnul BRIA DUMITRU-ALEXANDRU – membru.

III. Comisia juridică şi administraţie publică locală:

  1. Domnul FILIP ALEXANDRU-TUDOR – preşedinte;
  2. Domnul MATHE ATTILA – secretar;
  3. Doamna HUDREA DANIELA-MARIA – membru;
  4. Domnul RUŞTI IONEL – membru;
  5. Doamna GALBEN SILVIA-ELISABETA – membru;
  6. Domnul KOZUK ANDREI-ANDREI – membru;
  7. Doamna SĂSĂRMAN LUCIA-AUGUSTA – membru.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori Fără inițiator
Intervenții
Propuneri
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți