Şedinţa extraordinară convocată de îndată a Consiliului local al municipiului Bistriţa se desfăşoară prin mijloace electronice de comunicare utilizând o platforma online de videoconferință, ZOOM. Au participat la ședință: consilierii locali ai municipiului Bistriţa, domnul Hangan Sorin, înlocuitorul de drept al Primarului municipiului, domnul Stan Călin - Viceprimarul municipiului Bistriţa; Cincea Dumitru – Matei - director executiv Direcţia Administraţie Publică, Juridic – înlocuitorul de drept al Secretarului municipiului Bistrița la această ședință; Coceșiu Liliana – Alunița – director executiv Direcția Integrare Europeană; Rus Radu – șef serviciu la Direcția Integrare Europeană; Dan Șiman – consilier Direcția Comunicare; Deac Bogdan – consilier Direcția comunicare; Zbîncă Marius –reprezentantul Societăţii Loyal SRL Bistriţa; Cionca Terezia Tanța– consilier la Compartimentul Pregătire Documente, Contencios; Morariu Dorina – Maria – consilier Compartimentul Pregătire Documente, Contencios.
Şedinţa extraordinară convocată de îndată a Consiliului local al municipiului Bistriţa a fost convocată prin Dispoziția nr.589 /7.11.2022, având în vedere urgența determinată de necesitatea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor, începând cu data de 8 noiembrie 2022
Sunt conectați online 16 membri ai Consiliului local al municipiului Bistrița.
Absenți: Bria Dumitru Alexandru, Burduhos Ionel și Elisei Radu Claudiu.
Mandatul de consilier local al doamnelor Stere Florentina Ștefania și Săcălean Oana Andreea fiind încetat ca urmare a demisiei și a hotărârilor consiliului local constatatoare a încetării mandatului, în locurile rămase vacante nefiind validați alți consilieri, în prezent sunt 19 consilieri locali în funcție în Consiliul local al municipiului Bistrița.
Având în vedere faptul că mandatul de președinte de ședință al domnului consilier Brici Tiberius Daniel este expirat, la începutul ședinței lucrările acesteia sunt conduse de domnul Ruști Ionel, cel mai în vârstă dintre membrii Consiliului local al municipiului Bistrița, care înregistrează prezența consilierilor la ședință, prin apel nominal.