referat privind colaborarea pentru finalizarea blocurilor neterminate din municipiu

Referat privind solicitarea societății mixte româno-germane „ROM EUROKON" SRL Bistrița de colaborare cu consiliul local în vederea terminării lucrărilor la blocurile nefinalizate din municipiu. Dl. consilier Iliescu Florin Gheorghe a precizat că în cadrul Consiliului de administrație al RAGC s-a hotărât ca blocul nr. 20 să fie scos la licitație publică pentru a se obține fonduri necesare continuării construcțiilor neterminate, RAGC solicitând aprobarea consiliului local prin adresa nr. 648/18.01.1994; a arătat că discuțiile din 18.01.1994 s-au purtat cu reprezentanți ai Direcției tehnice, iar referatul nu a fost supus comisiei de specialitate. Dl. Crețiu Ioan a arătat că firma solicită un aviz de principiu, în urma căruia se vor face demersurile necesare, urmând a se prezenta consiliului local într-o ședință viitoare. Referatul a fost inclus pe ordinea de zi (14 „pentru", 4 „împotrivă", 3 abțineri); nu s-a adoptat o hotărâre.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori Fără inițiator
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „pentru" Niciun vot „pentru"
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți