privind aprobarea Cererii de finanțare „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 16” și a documentațiilor tehnico-economice aferente, în vederea solicitării finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020

- adoptată cu 17 voturi „voturi”, un vot „împotrivă” și 3 abțineri din 21 consilieri prezenți, în forma prezentată de inițiator;
Nu s-au înregistrat propuneri de modificare la acest proiect de hotărâre.

Face parte din: Locuințele și asociațiile de locatari

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Cererii de finanțare „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 16” și a documentațiilor tehnico-economice aferente, în vederea solicitării finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința ordinară în data de 14.07.2016;

având în vedere:

Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistrița pentru perioada 2010-2030 - capitolul IV ”Portofoliul de proiecte”, pct.2 „Mediu și energie” – Domeniul sectorial II.5 - „Energia”, 16) Program „Reabilitarea termică a clădirilor de locuit multietajate precum și a clădirilor publice”, aprobată prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 208/15.12.2011;

Planul de acțiune privind energia durabilă (PAED) in municipiul Bistrița, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.79/26.05.2011;

Expunerea de motive nr.67.874./06.07.2016 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.67.874./06.07.2016 al Direcției Integrare Europeană;

Direcției Tehnice;

Direcției Economice și Direcției Administrație Publică;

Juridic;

Raportul favorabil nr.67874/11.07.2016 al Comisiei pentru dezvoltare urbană;

Raportul favorabil nr.67874/13.07.2016 al Comisiei economice;

Ghidul solicitantului pentru Programul Operațional Regional 2014-2020;

Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon;

Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor;

Operațiunea A - Clădiri rezidențiale, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului – Autoritatea de management pentru Programul Operațional Regional;

în conformitate cu:

Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.18/04.03.2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Hotărârii Guvernului României nr.363/14.04.2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art.486 alin.6 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art.16 și art.40 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Hotărârii Guvernului României nr.28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții;

Prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.21 alin.(1), art.36 alin.(2) lit.”b”, alin.(4), lit.”a” și ”d”, art.45 alin.(2) lit.”a” și ”e”, art.63 alin.(1) lit.“c” și art.126 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str.Arțarilor, nr.30, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Spătarului, Nr. 6, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.3. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Gen. Eremia Grigorescu, Nr. 1, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.4. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Intrarea Muncelului, Nr. 5, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.5. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Intrarea Muncelului, Nr. 7, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.6. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Intrarea Turturelelor, Nr. 2, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.7. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Plopilor, Nr. 4, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.8. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Intrarea Parcalabului Nr. 5 și Vasile Lupu nr. 19, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 8, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.9. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Aleea Greuceanului, Nr. 7, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 9, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

ART.10. Se aprobă Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a blocului de locuințe din municipiul Bistrița, Str. Aleea Tihuța, Nr. 7-L3, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa nr. 10, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

ART.11. Se aprobă Cererea de finanțare „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 16”, în vederea solicitării finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A - Clădiri rezidențiale, pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe menționate la art. 1 - 10.

ART.12. (1) Se aprobă valoarea totală a Cererii de finanțare „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 16”, în cuantum de 10.837.009,10 lei, inclusiv TVA, din care: valoare totală eligibilă 10.067.971,94 lei și valoare neeligibilă 769.037,16 lei.

(2) Asistență financiară nerambursabilă solicitată de 60% din cheltuielile eligibile din FEDR și de la bugetul de stat pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente componentelor ce compun cererea de finanțare (cheltuieli eligibile și neeligibile) este în cuantum valoric de 6.040.783,16 lei.

(3) Se aprobă contribuția proprie in proiect de 4.796.225,94 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 40% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 4.027.188,78 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 16”.

(4) Se aprobă contribuția Primăriei municipiului Bistrița la cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului, în cuantum de 2.048.870,01 lei.

(5) Se aprobă contribuția asociației de proprietari la cheltuielile eligibile în cuantum de 2.469.918,00 lei, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente C+M+E – constructii + montaj + echipamente, corespunzătoare apartamentelor cu destinație locuință, aflate în proprietatea persoanelor fizice.

(6) Se aprobă contribuția asociației de proprietari la cheltuielile neeligibile în cuantum de 277.437,93 lei, reprezentând, după caz, 25% din valoarea cheltuielilor neeligibile aferente C+M+E – constructii + montaj + echipamente, corespunzătoare apartamentelor cu destinația locuință, aflate în proprietatea persoanelor fizice, 100% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E – constructii + montaj + echipamente, corespunzătoare apartamentelor cu destinație locuință, aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităților și instituțiilor publice sau 100% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E – constructii + montaj + echipamente, corespunzătoare apartamentelor cu destinație de spații comerciale sau spații cu altă destinație decât cea de locuință, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a UAT sau a autorităților și instituțiilor publice.

(7) Se aprobă cota de participare de 3,5% pentru următoarele categorii de proprietari:

(a) persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere;

(b) persoane singure/familii care, în ultimele trei luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administrației publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie;

(c) veterani de război și soți/soțiile supraviețuitori/supraviețuitoare ai acestora;

(d) pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie este sub câștigul salarial mediu net pe economie;

(8) Se aprobă ajutorul de natură socială de 21,5%, în cuantum de 1.920.702,45 lei, care nu vă mai fi recuperat de la proprietarii menționați la art. 2 alin. (7).

(9) Fondurile necesare implementării proiectului, prezentate la alin. 1 și 2 vor fi asigurate din bugetele locale ale municipiului Bistrița pe anii 2016 și 2017.

ART.13. (1) Sumele avansate de către municipiul Bistrița pentru asigurarea cotei de contribuție proprie a proprietarilor/asociațiilor de proprietari, în cuantum de 25% și respectiv 3,5%, după caz, vor fi recuperate de la beneficiari prin achitarea taxei de reabilitare termică care va fi stabilită prin hotărâre a Consiliului local al municipiului Bistrița.

(2) Sumele avansate de către municipiul Bistrița pentru asigurarea cotei de contribuție proprie a proprietarilor spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință sau deținute de persoane juridice, în cuantum de 100%, vor fi recuperate de la beneficiari prin achitarea taxei de reabilitare termică, care va fi stabilită prin hotărâre a Consiliului local al municipiului Bistrița.

(3) Taxa de reabilitare termică se fundamentează și se stabilește în funcție de sumele avansate de municipiul Bistrița pentru asigurarea cotei de contribuție proprie a proprietarilor/asociațiilor de proprietari, conform alin. 1 și 2, în raport cu cotele părți indivize din proprietatea comună aferente fiecărei proprietăți individuale.

(4) Sumele menționate la alin. 1 pentru blocurile de locuințe: Bloc 30 - Str. Arțarilor, Bloc 6 - Str. Spătarului, Bloc 1 - Str. Gen. Eremia Grigorescu, Bloc 5 - Str. Intrarea Muncelului, Bloc 7 - Str. Intrarea Muncelului, Bloc 4 - Str. Plopilor, Bloc 5 - Str. Intrarea Parcalabului , Vasile Lupu nr 19 și Bloc 7 – Aleea Greuceanului vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în maxim 2 ani de la data recepției, pentru beneficiarii de ajutor de natură socială și în maxim 9 ani de la data recepției pentru proprietarii care achită 25% din cheltuielile eligibile și neeligibile aferente C+M+E, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică.

(5) Sumele menționate la alin. 1 pentru blocurile de locuințe: Bloc 2- Str. Aleea Turturelelor și Bloc 7-L3 - Str. Aleea Tihuța vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în maxim 1 ani de la data recepției, pentru beneficiarii de ajutor de natură socială și în maxim 7 ani de la data recepției pentru proprietarii care achită 25% din cheltuielile eligibile și neeligibile aferente C+M+E, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică.

(6) Sumele menționate la alin. 2 vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în 9 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor de reabilitare termică, pentru apartamentele cu destinația spații comerciale, apartamentele cu altă destinație decat locuință cat si apartamentele deținute de persoane juridice sau instituții publice.

(7) Taxa de reabilitare termică se urmărește și se execută în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

ART.14. Se împuternicește primarul municipiului Bistrița, ca reprezentant legal al Consiliului local al municipiului Bistrița, să semneze documentele necesare în vederea depunerii proiectului, contractul de finanțare și contractele cu Asociațiile de proprietari.

ART.15. Primarul municipiului Bistrița prin Direcția Integrare Europeană și Direcția Economică, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.16. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară, cu respectarea prevederilor art. 45, alin. 2, lit. „a” și ”e” din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, respectiv cu un număr de 17 voturi „pentru”, 1 voturi „împotrivă” și 3 „abțineri” din 21 consilieri prezenți.

ART.17. Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Direcției Integrare Europeană;

- Direcției Economice;

- Direcției Tehnice;

- Direcției Administrație Publică, Juridic;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
TABARA CAMELIA
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 106
din 14.07.2016

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă"
Abțineri
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.