Hotărârea nr. 10/31.01.2011


pentru modificarea şi completarea Hotărârii nr. 123/25.06.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea administrării şi amenajării parcărilor proprietatea publică a municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi „pentru”, în forma prezentată de iniţiator.
Prin Hotărârea nr. 123/25.06.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa s-a aprobat administrarea şi amenajarea parcărilor situate pe domeniul public al municipiului Bistriţa, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată şi regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa. Începând cu luna iulie 2009, prin Direcţia Patrimoniu s-au inventariat toate locurile de parcare din municipiul Bistriţa propuse să aibă destinaţia de parcare de reşedinţă, iar în luna august a început amenajarea şi trasarea acestora, acţiunea continuând şi în anul 2010.
Atribuirea locurilor de parcare se face în şedinţă publică, pe zone, solicitanţii depunând în prealabil documente privind domiciliul şi dovada că deţin în proprietate un autoturism. Odată cu depunerea documentelor au fost întâlnite, însă, situaţii neprevăzute în regulament şi s-au înregistrat sesizări şi propuneri cu privire la unele prevederi ale regulamentelor.
Cele mai importante propuneri privind parcările de reşedinţă s-au făcut din experienţă, ca urmare a atribuirii unui număr de 3.000 de locuri de parcare, precum şi în baza propunerilor făcute de cei care au solicitat un loc de parcare, acestea referindu-se la modificarea taxei pentru al doilea autoturism proprietate, la autoturismele deţinute de persoane juridice şi la stabilirea concretă a ordinii priorităţilor pentru persoanele care sunt declarate de către comisie admise la procedura de atribuire.
Hotărârea cuprinde următoarele modificări:

  • modificarea taxei pentru al doilea loc de parcare, de la 360 lei/an la 180 lei/an, iar pentru persoane juridice de la 600 lei /an la 300 lei/an, precum şi modificarea ordinii priorităţilor, după cum urmează:
    I. A. - persoane fizice domiciliate/rezidente în municipiul Bistriţa, proprietare ale unui autovehicul înmatriculat la adresa de domiciliu sau la o altă adresă din municipiul Bistriţa. Se aplică şi în cazul în care două familii domiciliază în acelaşi apartament şi care deţin fiecare câte un autovehicul în proprietate, făcând dovada cu certificat de căsătorie, fiecare familie.
    Notă: pentru un autovehicul se poate atribui doar un singur loc de parcare în municipiul Bistriţa.
    I.B. - persoane juridice/persoane fizice autorizate, proprietare ale unui autovehicul înmatriculat la sediul social al acestora, dacă sediul coincide cu adresa de domiciliu a reprezentantului legal al societăţii/persoanei fizice autorizate.
    Notă: în cazul în care un loc de parcare este solicitat de către o persoană/persoane prevăzute la punctul I.A şi o persoană/persoane prevăzute la punctul I.B, atribuirea se va face prin licitaţie publică, iar licitaţia va începe de la tariful de 300 lei/an pentru primul autoturism.
    II. Persoane juridice/persoane fizice autorizate proprietare ale unui apartament în imobilul arondat parcării de reşedinţă sau care au sediul firmei într-un apartament arondat parcării de reşedinţă, proprietare ale unui autovehicul înmatriculat în municipiul Bistriţa sau la o altă adresă din România sau din străinătate;
    III. persoane fizice domiciliate/rezidente, proprietare ale unui apartament situat în imobilul arondat parcării de reşedinţă şi care deţin în proprietate un autovehicul înmatriculat la o altă adresă din România sau din străinătate;
    IV. persoane fizice/fizice autorizate/juridice domiciliate/rezidente/sediul firmei, care solicită loc de parcare pentru al doilea autovehicul proprietate.
    Notă: în cazul în care un loc de parcare este solicitat de către cel puţin o persoană fizică şi una juridică prevăzute la punctul IV, atribuirea se va face prin licitaţie publică, iar licitaţia va începe de la tariful de 300 lei/an. În categoria persoanelor fizice autorizate intră şi cabinetele de avocat, cabinetelor notarilor, cabinetele medicale şi altele asemenea.
    Modificările şi completările aduse Hotărârii nr. 123/25.06.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa vor intra în vigoare începând cu data de 01.02.2011.
    La art. 8 al regulamentului se menţionează că, în cazul în care solicitantul căruia i s-a atribuit un loc de parcare nu prezintă documentul de plată a tarifului aferent în termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a abonamentului, va pierde locul de parcare atribuit, care va fi reatribuit altor solicitanţi, cu condiţia ca plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare a autovehiculului proprietate să fie montată. Remontarea plăcuţei de rezervare se va taxa cu suma de 50 de lei. Sumele încasate din tarifele de parcare nu se mai restituie.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți

Hotărâri în legătură cu aceasta

  • Hotărârea nr. 123/25.06.2009 25.06.2009 act modificat de aceasta privind aprobarea administrării şi amenajării parcărilor proprietatea publică a municipiului Bistriţa
  • Hotărârea nr. 210/29.10.2009 29.10.2009 din același lanț de modificări pentru modificarea Hotărârii nr. 123 / 25.06.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea administrării şi amenajării parcărilo…
  • Adresa nr. 8.849/05.02.2010 25.02.2010 din același lanț de modificări a domnului Iudean Ioan Nicolae, care solicită modificarea sau abrogarea art. 5, alin. 1, lit. „c” din Hotărârea nr. 123/25.06.2009 a Consiliului Local…
  • Hotărârea nr. 31/29.03.2012 29.03.2012 din același lanț de modificări pentru modificarea şi completarea Hotărârii nr. 123/25.06.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea administrării şi amenajă…

Legăturile sunt identificate automat, după actele citate în text și după identificatorii comuni (carte funciară, contract, adresă).