privind aprobarea administrării şi amenajării parcărilor proprietatea publică a municipiului Bistriţa
adoptată cu 16 voturi „pentru”şi 3 “abţineri” din 19 consilieri prezenţi.
Utilizarea parcărilor cu plată din municipiul Bistriţa, altele decât cele de reşedinţă, se va face conform „Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Bistriţa”. Programul de funcţionare a parcărilor în sistem de plată este de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 18,00. În afara programului stabilit, sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale, parcarea este gratuită.
S-au aprobat tarifele de bază pentru utilizarea parcărilor cu plată, de către deţinătorii de autovehicule, după cum urmează:
a) plata taxei orare: 1 leu/oră;
b) tichetul de parcare de o zi: 5 lei/zi;
c) card preplătit: valori cuprinse între 10 - 100 lei;
d) abonament: lunar = 30 lei; trimestrial = 50 lei; semestrial = 80 lei; anual = 120 lei;
e) Contract cu rezervare (persoane juridice) = 600 lei/an.
S-au aprobat locaţiile parcărilor cu plată din municipiul Bistriţa.
Utilizarea parcărilor de reşedinţă din municipiul Bistriţa se va face conform “Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă amenajate în municipiul Bistriţa”.
S-a aprobat tariful de bază pentru închirierea parcărilor de reşedinţă, după cum urmează:
a) în sumă de 10 lei/loc de parcare/lună pentru persoane fizice;
b) în sumă de 50 lei/loc de parcare/lună pentru persoane juridice;
c) în sumă de 30 lei/loc de parcare/lună pentru persoanele care solicită loc de parcare pentru al doilea autovehicul sau mai multe autovehicule.
Tariful de bază poate fi actualizat anual prin hotărâre a consiliului local, totodată vor fi aprobate şi scutiri sau reduceri de tarif parcare pentru diferite categorii de persoane.
Pentru cazurile în care atribuirea locurilor de parcare se va face prin licitaţie publică cu strigare, saltul de supralicitare se stabileşte la valoarea de 1 leu/loc de parcare/an.
Sumele încasate din tarifele de parcare constituie venituri la bugetul Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu” şi vor fi utilizate pentru amenajarea şi administrarea parcărilor.
Abonamentele tip reşedinţă asigură folosirea locului de parcare de la ora 15,30 până la ora 08,00. Deţinătorul unui abonament va putea folosi parcarea şi între orele 08,00 şi 15,30, fără să achite o taxă suplimentară, dar în cazul în care parcarea rămâne liberă, aceasta poate fi folosită de o altă persoană, până la ora 15,30. Abonamentele se vor elibera de către Primăria municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu, pe perioada solicitată de deţinătorul autovehiculului, numai după achitarea tarifului lunar aprobat de consiliul local sau preţul licitat, după caz.
În cazul în care solicitantul căruia i s-a atribuit loc de parcare în parcarea de reşedinţă nu prezintă, în termen de 30 de zile de la data atribuirii, documentul de plată a tarifului aferent, va pierde locul de parcare atribuit, care va fi reatribuit altor solicitanţi.
În vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie, solicitanţii vor depune la sediul Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu” următoarele documente:
a) cerere (vizată de către asociaţia de proprietari/locatari din care fac parte);
b) documente privind domiciliul/rezidenţa - copie B.I./C.I. sau actul de proprietate, contract de închiriere avizat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa – Năsăud pentru cele încheiate cu persoane fizice, în imobilul aferent asociaţiei de proprietari/locatari, act de donaţie sau moştenire;
c) copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/autovehiculelor deţinute în proprietate sau în folosinţă;
d) documente privind dreptul de folosinţă sau utilizare a autovehiculului - contract de leasing, act de donaţie, act de moştenire, contract de comodat;
e) certificat de încadrare într-o grupă de handicap, dacă e cazul;
f) dovada că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii 189/2000, dacă este cazul;
g) cuponul de pensii, soţ + soţie, pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor;
h) declaraţie pe propria răspundere că nu deţine garaj amplasat pe domeniul public.
Prin Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu” şi asociaţiile de proprietari/locatari, locatarii vor fi anunţaţi cu privire la termenul limită până la care se vor depune cererile, precum şi conţinutul documentelor necesare în vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă arondate imobilului, precum şi tariful anual aprobat de consiliul local. De asemenea, vor fi anunţate şi asociaţiile de proprietari/locatari.