Cererea Prefecturii, amânată până la rectificarea bugetară
Punctul 4 de la „Diverse". Printr-o adresă a Prefecturii se solicitau 15 milioane lei pentru cheltuieli de întreținere, gospodărie și igienizare. Domnul Toderașc Georgică a arătat că facturile prezentate nucleului financiar Liviu Rebreanu fuseseră achitate la zi și că nu există fonduri pentru reparații, clădirea aparținând CENTROCOOP, nu Inspectoratului Școlar.
Domnul consilier Țintean Ioan a arătat că în comisia de specialitate s-a propus amânarea, întrucât nu se cunoștea cum se repartizase suma de 697 milioane lei de la nucleul financiar Liviu Rebreanu și nici de ce această școală de cooperație, care nu este în subordinea învățământului, fusese arondată acolo.
Amânarea punctului până la rectificarea bugetară, când urma să fie analizat regimul juridic al nucleului financiar Liviu Rebreanu, a fost aprobată cu 19 voturi „pentru". Domnul consilier Câmpeanu Mircea nu se afla în sală.