Analiza raportului Regiei Autonome de Gospodărie Comunală
Dl. președinte Iliescu Florin-Gheorghe, director al RAGC Bistrița, a prezentat raportul de activitate al regiei pe 1992 (avizat favorabil în ședința comună a vechiului și noului consiliu de administrație din 18 ianuarie 1993). Principalele concluzii: scăderea producției fizice (mai ales apă distribuită), realizarea profitului brut în proporție de 90% și neatingerea profitului net, datorii mari la investiții (circa 200 mil. lei intrate în 1993), debite mari la asociațiile de locatari și stagnarea construcției de locuințe.
În dezbatere, consilierii au ridicat numeroase probleme adresate conducerii regiei: contorizarea individuală a consumurilor (dl. Tălmaciu, dl. Varga), extinderea rețelei de gaze naturale (dl. Tălmaciu, dl. Morariu, dl. primar Toniuc), închirierea spațiilor și relația cu societățile-mamă (dl. Tălmaciu), cheltuielile și nivelul salariilor din regie față de industrie (dl. Koszoruș, dl. Pop Iulius, dl. Ciascai), blocurile în construcție lăsate în paragină (dl. Moldovan N. Ioan) și situația locuințelor pentru tineri (dl. Șugar). Dl. Farkaș Ioan a propus sistarea furnizării de apă și căldură către apartamentele ai căror proprietari nu-și achită cheltuielile comune.