privind stabilirea unor măsuri pentru încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și a energiei termice către populație de către Regia autonomă de gospodărie comunală Bistrița

Punctul 4 al ordinii de zi. Dl. consilier Andreica Ioan a arătat că încheierea contractelor pentru energia termică este obligatorie, dar termenul prevăzut (30.11.1994) este scurt, jumătate din blocuri neavând contracte încheiate; toate contractele trebuie puse în concordanță cu Regulamentul de furnizare și utilizare a energiei termice aprobat prin HG nr. 425/26.08.1994, iar contracte trebuie încheiate și cu agenții economici, școlile, spitalele, grădinițele, nu numai cu populația. Dl. viceprimar Laza Kosma Tiberiu a prezentat art. 35 și art. 104, iar dl. primar Marian Toniuc art. 66 din regulament (cazurile în care furnizorul poate întrerupe furnizarea). Au mai intervenit dnii. David Mircea (președintele Consiliului Județean), Pop Gheorghe (prefectul județului), Tălmaciu Tiberiu, Dascăl Vasile și Pop Iulius, precum și domnișoara secretar Mica Oprea. Dl. director general al RAGC, dl. consilier Iliescu Florin Gheorghe, a prezentat pe larg situația contractării (25–30% contracte semnate, regia urmând să le modifice conform noului regulament și să pregătească forma contractelor până la 1 noiembrie 1994, spre a le încheia cu cele 437 de blocuri, din care 160 deja semnate) — însă, fiind directorul general al RAGC, nu a participat la vot (incompatibilitate). Supus la vot, proiectul de hotărâre s-a adoptat cu 15 voturi „pentru", 1 „împotrivă" și 5 abțineri.

Dezbateri, propuneri, voturi


Voturi „pentru" Niciun vot „pentru"
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Incompatibili
Consilieri absenți