privind efectuarea unui schimb de terenuri

Proiect inițiat de primarul Marian Toniuc, pornind de la un referat privind cererea de efectuare a unui schimb de teren grevat de construcții cu teren agricol. Dl. consilier Iliescu Florin Gheorghe a arătat că în ședința de comisie fuseseră luate în discuție 2 variante și a întrebat unde este proiectul de hotărâre; domnișoara secretar Mica Oprea a precizat că proiectul a fost întocmit. Dl. consilier Tălmaciu Tiberiu a arătat că în comisia de buget schimbul de teren a fost aprobat cu 4 voturi „pentru" și o abținere, cele 2 variante urmând a fi supuse votului întregului consiliu, iar în cazul aprobării concesionării terenului urmând a fi ales un alt teren. Dl. consilier Câmpeanu Gheorghe a arătat că în comisia de agricultură s-a dat aviz favorabil și a propus analizarea proiectului în ședința de astăzi. Având în vedere că în comisiile de buget, urbanism și agricultură s-a hotărât un schimb de teren echivalent, propunerea a fost supusă la vot și aprobată în unanimitate. Proiectul de hotărâre a fost apoi adoptat în unanimitate.

Dezbateri, propuneri, voturi