interpelările și observațiile consilierilor de la începutul ședinței
Dl. consilier Jurje Valeriu a cerut să i se dea răspuns la interpelarea făcută în ședințele trecute, privind deschiderea de noi accese la parterul blocurilor de locuințe (blocul din str. Decebal), pentru care fusese adoptată o hotărâre încă din 28 mai 1992. Dl. consilier Ciascai Ioan a adresat rugămintea domnului primar de a face intervenții la Poliția municipiului Bistrița pentru eliberarea trotuarului din Piața Decebal, unde se practică jocurile de noroc („alba-neagra"), cerând respectarea ordinii publice. Dl. consilier Iliescu Florin Gheorghe a ridicat problema termenului legal de răspuns la interpelări, arătând că nu a primit răspuns în termen de 15 zile la interpelarea sa privind deschiderea de accese la parterul blocurilor (blocul din str. Ecaterina Teodoroiu) și a solicitat lămuriri privind stadiul soluționării la contencios a acțiunii în anularea Hotărârii nr. 76/16.11.1993 (rețele de gaze naturale) și dacă s-au mai executat lucrări de rețele de gaz și cine le-a autorizat. D-șoara secretar Oprea Mica a precizat că, potrivit art. 23 din Legea nr. 69/1991, răspunsurile la interpelări se dau în termen de 15 zile. S-a stabilit ca răspunsurile să fie date la prima ședință ordinară.