ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Asistență Socială Bistrița, urmare a reorganizării acesteia și a Direcției Municipale de Sănătate Bistrița
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară, în data de 11.05.2023,
având în vedere:
Nota de fundamentare nr.5619/24.04.2023 a Direcției de Asistență Socială Bistrița, Referatul de aprobare nr.44041/28.04.2023 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr.44042/28.04.2023 al Biroului Resurse Umane și Organizare, Direcției Economice, Direcției Administrație Publică, Juridic;
Adresa nr.24/04.05.2023 a Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Bistrița, care a fost consultat cu privire la noua organigramă;
Avizul favorabil nr.6442/09.05.2023 al Comisiei Paritare din cadrul Direcției de Asistență Socială Bistrița;
Avizul favorabil nr.99/C1/08.05.2023 al Comisiei economice, Avizul favorabil nr.99/C3/10.05.2023 al Comisiei juridice și administrație publică locală, prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr.292/2011 – Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr.18/2017 privind asistența medicală comunitară, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 232-235 din Legea nr.287/2009, republicată privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art. 5 lit. q), y), ff), kk), art. 370, art. 391, art. 404, art. 407 - 409, art.518, art.519 și ale art.589 alin.(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Hotărârea Guvernului României nr.797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Educației nr.438/4629/2021 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, Hotărârea nr.154/29.07.2009 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind înființarea serviciului public municipal Direcția municipală de sănătate Bistrița, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr.70/21.04.2011 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind înființarea Direcției municipale de servicii sociale Bistrița ca serviciu public cu personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr.85/24.05.2018 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind redenumirea Direcției municipale de servicii sociale Bistrița în Direcția de asistență socială Bistrița, cu păstrarea personalității juridice și aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr.132/20.06.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind înființarea Unității de educație timpurie antepreșcolară "Creșa Bistrița”, Hotărârea nr.243/27.10.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale serviciului public municipal Direcția municipală de sănătate Bistrița, Hotărârea nr.272/28.11.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției de asistență socială Bistrița,
în temeiul art.129 alin.(2) lit.”a”, ”d” alin.(3) lit.”c”, alin.(7) lit.”b”,”c”, art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E :
ART.1. – Se aprobă reorganizarea "Direcției de Asistență Socială Bistrița".
ART.2. – Se aprobă desființarea Serviciului public municipal cu personalitate juridică „Direcția Municipală de Sănătate Bistrița”, cu sediul în municipiul Bistrița, Piața Mică, nr.16, județul Bistrița-Năsăud și preluarea activității acesteia de către "Direcția de Asistență Socială Bistrița".
ART.3. – Direcția de Asistență Socială Bistrița se subrogă în toate drepturile și obligațiile "Direcției Municipale de Sănătate Bistrița”.
ART.4.(1). – Se aprobă Organigrama Direcției de Asistență Socială Bistrița, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) – Se aprobă Statul de Funcții al Direcției de Asistență Socială Bistrița, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) – Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției de Asistență Socială Bistrița, conform Anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.5. – "Direcția de Asistență Socială Bistrița" va prelua personalul contractual din cadrul "Direcției Municipale de Sănătate Bistrița", conform legii.
ART.6.(1) – "Direcția de Asistență Socială Bistrița" va prelua, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, patrimoniul serviciului public municipal cu personalitate juridică „Direcția Municipală de Sănătate Bistrița”, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
(2) – Preluarea patrimoniului va cuprinde și prevederile bugetare și execuția bugetară pe anul în curs.
(3) – În vederea elaborării documentelor prevăzute la alin.1 și alin.2 se constituie o comisie a cărei componență se va stabili de către directorul executiv, prin decizie.
ART.7. – Pentru respectarea drepturilor la carieră ale funcționarilor publici ale căror posturi sunt afectate de aprobarea noii structuri organizatorice, procedurile legale prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se vor aplica în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART.8. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă:
a) Hotărârea nr. 154/29.07.2009 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind înființarea serviciului public municipal Direcția municipală de sănătate Bistrița, cu modificările și completările ulterioare.
b) Hotărârea nr. 243/27.10.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale serviciului public municipal Direcția municipală de sănătate Bistrița.
c) Hotărârea nr. 272/28.11.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției de asistență socială Bistrița.
ART.9. – Primarul municipiului Bistrița, prin serviciul public municipal Direcția de Asistență Socială Bistrița, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.10. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea art. 139, alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 15 voturi „pentru” și 3 abțineri.
ART.11. - Secretarul general al municipiului Bistrița prin Compartimentul pregătire documente și contencios va comunica prezenta hotărâre:
- Direcției de Asistență Socială Bistrița,
- Direcției Municipale de Sănătate Bistrița,
- Biroului Resurse Umane și Organizare;
- Direcției Administrație Publică, Juridic,
- Direcției Economice;
- tuturor compartimentelor funcționale, prin grija directorului Direcției de Asistență Socială;
- Viceprimarului de resort al municipiului Bistrița,
- Primarului municipiului Bistrița;
- Instituției Prefectului județul Bistrița - Năsăud.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
URÎTE FLORIN-RADU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE