ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii nr.126/26.09.2006 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Procedurii operaționale pentru achiziționarea de terenuri de pe piața liberă, de la persoanele fizice sau juridice, în vederea construirii de locuințe sociale
Consiliul local al municipiului Bistrița întrunit în ședință ordinară în data de 31.07.2008;
având în vedere:
expunerea de motive nr.45.802/21.07.2008 a Primarului municipiului Bistrița, raportul comun nr. 45.802/21.07.2008 al Serviciului public municipal ”Direcția Administrare Fond Imobiliar” și al Direcției administrație publică, raportul favorabil nr.45802/ 28.07.2008 al Comisiei economice, raportul favorabil nr.45802/ 30.07.2008 al Comisiei pentru dezvoltare urbană, raportul favorabil nr.45802/ 29.07.2008 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
prevederile art. 38, art. 39 și art. 40 din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.15(1) din Ordonanța de Urgență nr.40/1999 a Guvernului Romaniei, privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei, aprobată prin Legea nr.241/2001, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul nr.946/ 04.07.2005, al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entitățile publice, modificat prin ordinul nr.1389/2006 al ministrului finanțelor publice;
prevederile Hotărârii nr.126/26.09.2006 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Procedurii operaționale pentru achiziționarea de terenuri de pe piața liberă, de la persoane fizice sau juridice, în vederea construirii de locuințe sociale;
în conformitate cu:
prevederile art. 36 alin.2 lit. „c” și “d”, alin. 6 lit. „a” pct.17, alin.9, art.45 alin. 1 și alin.5 și art. 123 alin.1 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE:
ART.I. -Hotărârea nr.126/26.09.2006 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Procedurii operaționale pentru achiziționarea de terenuri de pe piața liberă,de la persoane fizice sau juridice, în vederea construirii de locuințe sociale, se modifică după cum urmează:
1. Alin.2 al Art. 2 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:
“Art. 2 (2) -Procedură operațională de achiziții ”P.O.cod:CL-AP 01 Ediția I se aplică și pentru achiziția terenurilor, cu sau fără construcții, altele decât cele prevăzute la art.1, precum și a unor imobile, construcții, cu destinația de locuințe sociale care vor face parte din domeniul public al municipiului, iar înaintarea propunerii prețului de achiziție a terenurilor către Consiliul local, se va face de către comisia prevăzută la art 3”.
2. Art. 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
“ART.3. (1) -În vederea negocierii prețului de achiziție a terenurilor se numește comisia de cumpărare, în următoarea componență:
Domnul Ovidiu Teodor Crețu - Primarul municipiului Bistrița - președinte Doamna Calo Viorica - Consilier local al municipiului Bistrița - membru Domnișoara Moruțan Mirela Iustina - Consilier local al municipiului Bistrița - membru Domnul Cordovan Gabriel - Consilier local al municipiului Bistrița - membru Domnul Gaurean Florin Nicolae - Viceprimar al municipiului Bistrița - membru Doamna Albu Maria - Director executiv - Direcția Economică – membru Domnul Marina Vasile - Director executiv-Direcția Administrare Fond Imobiliar” - secretar
(2) - Prin Dispoziția Primarului municipiului Bistrița se va constitui o comisie tehnică formată din funcționari publici cu atribuții în domeniu, care vor verifica documentația și vor face propuneri comisiei prevăzute la alin. (1).
ART.II. - Celelalte prevederi ale Hotărârii nr.126/26.09.2006 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind probarea Procedurii operaționale pentru achiziționarea de terenuri de pe piața liberă,de la persoane fizice sau juridice, în vederea construirii de locuințe sociale, rămân nemodificate.
ART.III. - Primarul municipiului Bistrița, prin Serviciul public municipal „Direcția Administrare Fond Imobiliar” va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.IV. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.45 alin.1 și alin.5 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi “pentru” din numărul de 21 consilieri prezenți.
ART.V. - Compartimentul pregătire documente va comunica prezenta hotărâre:
- Serviciului public municipal „Direcția Administrare Fond Imobiliar”;
- Direcției Administrație publică;
- Membrilor comisiei prevăzuți la art.3;
- Instituției Prefectului - județului Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
RUS CONSTANTIN, Pentru presedinte, conform art. 47 din Legea 215/2001, CONSILIERI LOCALI: TABARA CAMELIA, CALO VIORICA, SESERMAN SORIN ALIN
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE
Nr. 121
din 31.07.2008