privind apartamentarea blocurilor de locuințe pentru tineri, situate în str. Tiberiu Brediceanu și str. Subcetate, proprietatea privată a Statului Român, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe în municipiul Bistrița, în vederea înscrierii în evidențele de carte funciară și vânzării către actualii chiriași.

Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”.
În vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare, s-a creat cadrul legal privind vânzarea locuințelor către titularii contractelor de închiriere. Prin Hotărârile Guvernului României nr. 587/2009 și nr. 843/2010, s-a aprobat trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, menționându-se de asemenea că terenurile aferente blocurilor rămân sau trec în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale. Amplasamentele pentru care a fost demarată această procedură sunt următoarele: Aleea Macului bl. 1 și bl. 2, str. Busuiocului bl. 3 și str. Tiberiu Brediceanu bl. 1 și bl. 2, cu terenurile aferente. Apartamentarea blocurilor se face având la bază cele cinci documentații tehnice întocmite de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj – Napoca și înregistrate la Primăria municipiului Bistrița, în funcție de numărul de apartamente, numărul de încăperi, stabilindu-se pentru fiecare apartament suprafața utilă, cea construită, suprafață construită din părțile indivize comune, precum și cota parte de teren aferent fiecărui apartament.

Face parte din: Locuințele și asociațiile de locatari

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind apartamentarea blocurilor de locuințe pentru tineri, situate în str. Tiberiu Brediceanu și str. Subcetate, proprietatea privată a Statului Român, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe în municipiul Bistrița, în vederea înscrierii în evidențele de carte funciară și vânzării către actualii chiriași.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 29.03.2012;

având în vedere:

documentația tehnică întocmită de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj-Napoca, pentru apartamentarea imobilului situat în municipiul Bistrița, str. Macului (Subcetate) nr.1, bl.1, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.19.954/13.03.2012, documentația tehnică întocmită de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj-Napoca, pentru apartamentarea imobilului situat în municipiul Bistrița, str. Macului (Subcetate) nr.2, bl.2, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.19.957/13.03.2012, documentația tehnică întocmită de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj-Napoca, pentru apartamentarea imobilului situat în municipiul Bistrița, str. Busuiocului (Subcetate) nr.3, bl.3, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.19.959/13.03.2012, documentația tehnică întocmită de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj-Napoca, pentru dezlipirea imobilului situat în municipiul Bistrița, str. Tiberiu Brediceanu bl.2A, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 19.966/13.03.2012, documentația tehnică întocmită de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj-Napoca, pentru apartamentarea imobilului situat în municipiul Bistrița, str. Tiberiu Brediceanu bl.2, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 19.962/13.02.2012;

Expunerea de motive nr.19.842/13.03.2012 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.19.842/13.03.2012 al Serviciului public municipal „Direcția Patrimoniu" și al Direcției Administrație Publică;

Juridic;

Raportul favorabil nr. 19.842/27.03.2012 al Comisiei juridică și administrație publică locală;

prevederile Hotărârii nr.32/16.03.2011 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind stabilirea unor măsuri pentru reglementarea regimului juridic a terenurilor proprietate privată a municipiului Bistrița aferente blocurilor de locuințe pentru tineri din municipiul Bistrița construite prin Agenția Națională pentru Locuințe;

prevederile Hotărârii nr.149/25.08.2011 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea alipirii, respectiv dezmembrării terenului în suprafață de 69.889 mp aferent locuințelor construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, precum și a locuințelor sociale, situat în municipiul Bistrița, str. Subcetate, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu:

prevederile art.20 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordinului nr.634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.587/13.05.2009 privind stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național și aflate în administrarea consiliilor locale și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederile Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora;

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.843/11.08.2010 privind stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național și aflate in administrarea consiliilor locale și a măsurilor necesare in vederea aplicării prevederile Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora;

în temeiul art.36 alin.2 lit. „c”, alin.9, art.45 alin.3 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – Se aprobă apartamentarea imobilului construcție bloc de locuințe pentru tineri cu 38 unități locative, în regim de înălțime P+2E+M, proprietatea Statului Român, situat în Bistrița, Aleea Macului nr.1, bl.1, sc. A și B, identificat în CF Bistrița nr.63015, nr. cadastral 63015-C1, precum și parcelarea terenului în suprafață de 811 mp, proprietatea privată a Municipiului Bistrița, în cote aferente fiecărui apartament în parte, conform documentației cadastrale și a tabelului de mișcare parcelară prevăzut în anexa nr.1.

ART.2. - Se aprobă apartamentarea imobilului construcție bloc de locuințe pentru tineri cu 38 unități locative, în regim de înălțime P+3E+M, proprietatea Statului Român, situat în Bistrița, Aleea Macului, nr.2, Bl.2, sc. A și B, identificat în CF Bistrița nr.63016, nr. cadastral 63016–C1, precum și parcelarea terenului în suprafață de 564 mp, proprietatea privată a Municipiului Bistrița, în cote aferente fiecărui apartament în parte, conform documentației cadastrale și a tabelului de mișcare parcelară prevăzut în anexa nr.2.

ART.3. – Se aprobă apartamentarea imobilului construcție bloc de locuințe pentru tineri cu 38 unități locative, în regim de înălțime P+3E+M, proprietatea Statului Român, situat în Bistrița, Aleea Busuiocului, nr.3, Bl.3, sc.A și B identificat în CF Bistrița nr.63017, nr. cadastral 63017-C1, precum și parcelarea terenului în suprafață de 564 mp, proprietatea privată a Municipiului Bistrița, în cote aferente fiecărui apartament în parte, conform documentației cadastrale și a tabelului de mișcare parcelară prevăzut în anexa nr.3.

ART.4. – Se aprobă apartamentarea imobilului construcție bloc de locuințe pentru tineri cu 38 unități locative, în regim de înălțime P+3E+M, proprietatea Statului Român, situat în Bistrița, str. Tiberiu Brediceanu, nr.2, bl.A1, sc. A și B, identificat în CF Bistrița nr.63254, nr. cadastral 63254-C1, precum și parcelarea terenului în suprafață de 678 mp, proprietatea privată a Municipiului Bistrița, în cote aferente fiecărui apartament în parte, conform documentației cadastrale și a tabelului de mișcare parcelară prevăzut în anexa nr.4.

ART.5. – Se aprobă apartamentarea imobilului construcție bloc de locuințe pentru tineri cu 24 unități locative, în regim de înălțime P+2E+M, proprietatea Statului Român, situat în Bistrița, str. Tiberiu Brediceanu, nr.2A, bl.2, sc. A și B, identificat în CF Bistrița nr.63253, nr. cadastral 63253-C1, precum și parcelarea terenului în suprafață de 510 mp, proprietatea privată a Municipiului Bistrița, în cote aferente fiecărui apartament în parte, conform documentației cadastrale și a tabelului de mișcare parcelară prevăzut în anexa nr.5.

ART.6. – Anexele nr.1 – 5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.7. –Primarul municipiului Bistrița, prin Serviciul public municipal „Direcția Patrimoniu”, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.8. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.45 alin.3 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru", din 18 consilieri prezenți.

ART.9. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Serviciului public municipal „Direcția Patrimoniu”;

- Direcției Administrație Publică, Juridic;

- S.C. DOMAR TOPO S.R.L. – Cluj – Napoca, str. Cobzarilor nr.13, cod 400378;

- Arhitectului Șef al municipiului Bistrița;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
RUS CONSTANTIN
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 34
din 29.03.2012

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți