nestatutară din

Ședința de constituire a noului Consiliu local al municipiului Bistrița, ales la 2 iunie 1996 — nelegal constituită, din lipsa cvorumului.

Ședința a fost condusă de domnul prefect Crețu Ovidiu, secretariatul fiind asigurat de domnișoara Oprea Mica, secretar al Consiliului local. Certificatele doveditoare ale alegerii au fost înmânate de domnul judecător Covrig Valer, în numele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Municipale nr. 1 Bistrița.

La apel s-au prezentat doar 13 din cei 23 de consilieri aleși. Potrivit Legii nr. 69/1991 a administrației publice locale, pentru constituirea legală a consiliului era nevoie de prezența a două treimi din consilieri, adică 16. Cei 13 prezenți proveneau de la Convenția Democratică din România (5), Uniunea Social Democrată (3) și câte unul de la Convenția Ecologiștilor, Partidul Alianței Civice, U.D.M.R., Partidul Liberal 1993 și Partidul România Mare — formațiunile din care făcea parte și primarul ales, Popescu Pavel (C.D.R.).

Ceilalți 10 consilieri au lipsit în bloc: cei trei ai Partidului Democrației Sociale din România (P.D.S.R.), cei trei ai Partidului Unității Naționale Române (P.U.N.R.) și câte unul de la Partidul Noua Românie, Mișcarea Ecologistă din România, Partidul Național Liberal (Câmpeanu) și Partidul Socialist al Muncii. Absența lor a lăsat consiliul sub pragul de două treimi.

Neîntrunindu-se cvorumul, domnul prefect a constatat, în baza art. 16 din Legea nr. 69/1991, că ședința nu este legal constituită și a reprogramat-o din oficiu pentru sâmbătă, 22 iunie 1996. Nu a fost adoptată nicio hotărâre.

Proces-verbal — previzualizare — apasă pentru a deschide prima pagină
R O M Â N I A
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
Anexă la răspunsul Nr. 103 / 28.08.2026
PROCES VERBAL
=================
Încheiat azi 19 iunie 1996 cu ocazia ședinței de constituire a Consiliului local al municipiului Bistrița.
La ședință participă domnul prefect Crețu Ovidiu, domnul judecător Covrig Valer, domnișoara Oprea Mica – secretarul Consiliului local al municipiului Bistrița, domnul Baciu Viorel – protopop al Bisericii Ortodoxe, reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor electorale, directori și conducători de instituții publice și societăți comerciale, directori și șefi de servicii din cadrul Consiliului local al municipiului Bistrița, reprezentanți ai presei locale, radio și televiziune, cetățeni ai municipiului Bistrița și membrii ai fostului consiliu local.
Iau loc la masa prezidiului, domnul prefect Crețu Ovidiu, domnul judecător Covrig Valer, domnișoara Oprea Mica – secretar al Consiliului local al municipiului Bistrița, domnul Popescu Pavel – consilier pe listele Convenției Democratice din România, primar ales în turul doi de scrutin al alegerilor locale din data de 2 iunie 1996 și domnul Baciu Viorel – protopop al Bisericii Ortodoxe.
Domnul prefect Crețu Ovidiu anunță că astăzi, 19 iunie 1996, are loc ședința de constituire a Consiliului local al municipiului Bistrița. Pentru început, dă cuvântul domnului judecător Covrig Valer, care va înmâna certificatele doveditoare pentru mandatul de consilier, în același timp, făcându-se și prezența. În conformitate cu prevederile Legii nr.69/1991, republicată, privind administrația publică locală, pentru ca ședința să fie legală și valabilă, sunt necesare două treimi din numărul total de 23 consilieri, deci trebuie să fie prezenți 16 consilieri. Totodată, domnul prefect mulțumește celor prezenți că au răspuns invitației de participare la această ședință.
Ia cuvântul domnul judecător Covrig Valer. – În considerarea art. 81 alin.7, cu raportare la art.23 lit."h" din Legea nr.70/1991, privind alegerile locale, republicată în temeiul art.II din Legea nr.25/12.04.1996, în numele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Municipale nr.1 Bistrița, înmânează certificatul doveditor al alegerii consilierilor locali ai municipiului Bistrița, eliberat în baza mandatelor repartizate conform procedurii prevăzute la art.76 alin.1 din legea menționată, urmare a alegerilor locale din data de 2 iunie 1996, precum și certificatul doveditor al alegerii primarului municipiului Bistrița, primar declarat ales urmare a desfășurării turului doi de scrutin în data de 16 iunie 1996.
[ … ]

Se afișează doar prima pagină. Transcrierea integrală a procesului-verbal poate fi solicitată — scrieți-ne.

Ordinea de zi (2 puncte)


1.

Ordinea de zi

Deschiderea ședinței de constituire și constatarea lipsei de cvorum

Prezenți la ședință


Secretarul general