privind aprobarea rezultatelor evaluării anuale a managementului la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, adoptată cu 29 de voturi

Proiect inițiat de vicepreședintele Tiberiu-Ciprian Kecskés-Simionca. Rezultatele evaluării anuale a managerilor — Ioan Pintea, la Biblioteca Județeană, și Alexandru Pugna, la Centrul Județean pentru Cultură — sunt votate secret, fiecare cu 30 de voturi și o abținere. Fără discuții. Hotărârea e adoptată cu 29 de voturi; nu votează Tiberiu-Ciprian Kecskés-Simionca, membru al comisiei de evaluare, și Marius-Macedon Marica.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂRE

privind aprobarea rezultatelor evaluării anuale a managementului

la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară, în data de 31.03.2022, în prezența președintelui și a 30 de consilieri județeni;

Având în vedere:

- Referatul de aprobare nr.X/5435 din 10.03.2022 al Vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- Raportul nr.I/5437 din 10.03.2021 al Direcției economice din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- Procesul-verbal final nr.ICb/5342 din 09.03.2022 al Comisiei de evaluare privind rezultatul evaluării anuale a managementului la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud;

- Procesul-verbal final nr.ICb/5368 din 09.03.2022 al Comisiei de evaluare privind rezultatul evaluării anuale a managementului la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud;

- prevederile art.36, art.41 și art.42 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.14 alin.(2) din Anexa nr.2 la Ordinul ministrului culturii nr.2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului- cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului- cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management;

- prevederile art.14 alin.(2) din Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării managementului la instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.19/2021, cu modificările și completările ulterioare;

- avizul nr.IIA/6972 din 29.03.2022 al Comisiei de administrație;

- avizul nr.IIA/7133 din 30.03.2022 al Comisiei de sănătate, cultură, tineret și sport.

În temeiul prevederilor art.173 alin.(1) lit.d), alin.(5) lit.d), art.182 alin.(1) și alin.(4) coroborat cu art.139 alin.(6), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă rezultatul evaluării anuale a domnului PINTEA IOAN în calitate de manager al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, care a obținut nota finală de 9,73, stabilită de Comisia de evaluare.

Art.2 Se aprobă rezultatul evaluării anuale a domnului PUGNA ALEXANDRU în calitate de manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, care a obținut nota finală de 9,61, stabilită de Comisia de evaluare.

Art.3 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 29 voturi „pentru” și 2 consilieri județeni nu au votat.

Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția economică din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și managerii instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică, de către Serviciul resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean, cu:

- Direcția economică;

- Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud;

- Domnul Ioan Pintea - manager al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud;

- Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud;

- Domnul Alexandru Pugna - manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud;

- Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI,
ALEXANDRINA-CRINA BORȘ

Nr. 42
Din 31.03.2022
C.G.A./C.A.A./H.C.A./5 ex

Text preluat din PDF-ul publicat pe portalbn.ro (diacriticele refăcute automat): hotărârea semnată (PDF).

Dezbateri, propuneri, voturi