ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri de urgență pentru asigurarea continuității serviciului public județean de transport persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud, pe trasee din Programul de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, pentru perioada 2023-2032, rămase neatribuite în urma desfășurării procedurii negocierii fără invitație prealabilă la o
procedură concurențială de ofertare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință extraordinară, în data de 30.06.2023, în prezența a 28 de consilieri județeni;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.IX/15056 din 30.06.2023 al Vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- raportul nr.IV/15058 din 30.06.2023 al structurii Arhitect șef din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- adresa nr.15030 din 29.06.2023 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin care se solicită acordul Societății TRANSMIXT S.A. pentru efectuarea serviciului public județean de transport persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud pe trasee din grupa P11;
- adresa nr.15031 din 29.06.2023 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin care se solicită acordul Societății TABITA Să.R.L., pentru efectuarea serviciului public județean de transport persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud pe traseele din grupa P2;
- adresa nr.15032 din 29.06.2023 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin care se solicită acordul Societății MILUTU BUS S.R.L., pentru efectuarea serviciului public județean de transport persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud pe un traseu din grupa P10;
- adresa nr.15033 din 29.06.2023 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin care se solicită acordul Societății STEGIOARA Să.R.L., pentru efectuarea serviciului public județean de transport persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud pe un traseu din grupa P10;
- acordul Societății TRANSMIXT S.A. Bistrița, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.IV/15050 din 30.06.2023;
- acordul Societății TABITA Să.R.L., înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.IV/15049 din 30.06.2023;
- acordul Societății STEGIOARA Să.R.L., înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.IV/15038 din 30.06.2023;
- prevederile art.5 alin.(5) din Regulamentul (CE) nr.1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.1191/69 și nr.1107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.7 alin.(1) lit.b), art.9 alin.(1) lit.a), art.29 din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.1 alin.(6) lit.g), art.16 alin.(1), art.17 alin.(1) lit.b),lit.h) și lit.j^1, alin.(2), art.20 alin.(6), art.21 alin.(8), art.22 alin.(4), art.24 alin.(1), art.37 alin.(9) din Legea nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordonanței Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.81/2021 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, pentru perioada 2022-2031, și a modalității de atribuire a gestiunii Serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, cu modificările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.118/2021 privind aprobarea Regulamentului și a Caietului de sarcini al Serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, și a Documentației de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, cu modificările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.78/2023 privind aprobarea atribuirii, prin negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, a contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, ca urmare a nefinalizrii procedurii de licitație deschisă;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.98/2023 privind emiterea licențelor de traseu pentru 8 Grupe, respectiv 58 trasee cuprinse în Programul de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, pentru perioada 2023-2032 și aprobarea tarifelor de cltorie pentru efectuarea Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud;
- avizul nr.IIA/15069 din 30.06.2023 al Comisiei de administrație;
- avizul nr.IIA/15070 din 30.06.2023 al Comisiei economice;
- avizul nr.IIA/15071 din 30.06.2023 al Comisiei juridice și de fonduri europene;
- avizul nr.IIA/15072 din 30.06.2023 al Comisiei de urbanism;
În temeiul prevederilor art.173 alin.(1) lit.d), lit.f), alin.(5) lit.m), art.182 alin.(1), alin.(3), art.196 alin.(1) lit.a), art.580-583, art.590 lit.b) și art.592 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Pentru asigurarea continuității serviciului public județean de transport persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud, în perioada 1 iulie - 31 august 2023, se aprobă atribuirea directă a Contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, pentru traseele din Programul de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud, pentru perioada 2023- 2032, rămase neatribuite în urma desfășurării procedurii negocierii fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, către operatorii de transport care efectuează serviciul pe baza licențelor de traseu valabile până la data de 30.06.2023, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă emiterea licențelor de traseu pentru traseele prevăzute la art.1, cu valabilitate în perioada 1 iulie 2023 - 31 august 2023.
Art.3 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 28 voturi „pentru”.
Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează structura Arhitect șef - Biroul mediu, transport județean din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Serviciului resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean, către:
- structura Arhitect șef - Biroul mediu, transport județean;
- Instituția Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.
VICEPREȘEDINTE,
CAMELIA TABĂRĂ
Contrasemnează:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI,
ALEXANDRINA-CRINA BORȘ
Nr.99
Din 30.06.2023
S.V.F./L.B./3 ex.