ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂRE
privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului
de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară, în data de 20.12.2023, în prezența președintelui și a 29 de consilieri județeni;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.VIII/28686 din 12.12.2023 al Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- raportul comun nr.I/28688 din 12.12.2023 al Direcției juridice, administrație locală și Direcției economice din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- adresele Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud nr.IC/23504 din 14.11.2023 și nr.IC/9127 din 18.04.2023, înregistrate la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr.II/26526 din 15.11.2023 și nr.II/8890 din 20.04.2023;
- adresa Ministerului Finanțelor nr.467431 din 22.11.2023, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.VIII/27700 din 29.11.2023;
- prevederile Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.4 pct.6 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.14 alin.(4) și art.26 alin.(4) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.XIII lit.a), art.XIV alin.(1), art.XVI, art.XVII alin.(8), art.XVIII alin.(1)-(4),(6), art.XIX alin.(2),(3), art.XX, art.XXI alin.(1) și art.XXII alin.(1),(2) din Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.III și ale Anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.5 lit.g), lit.ff), art.75 alin.(1) lit.b), art.84, art.190 alin.(3), art.191 alin.(1) lit.a), alin.(2) lit.a), alin.(7), art.194, art.370 alin.(1),(2), art.382 lit.a),b), art.385 alin.(3), art.390 alin.(1) lit.e),g), alin.(2), art.391-393, art.404, art.405, art.407-409 alin.(1)-(3), art.414, art.421 alin.(2), art.518 alin.(1),(2),(6), art.519 alin.(1) lit.c), alin.(3)-(8), art.539, art.541-545, art.546 lit.j),k) și prevederile Anexei nr.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Anexei la Ordinul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr.1886/2019 privind aprobarea listei documentelor necesare pentru obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și a modalității de transmitere a acestora de către autoritățile și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.15/2023 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Bistrița-Năsăud pe anul 2023 și estimările pe anii 2024-2026, cu modificările și completările ulterioare;
- avizul nr.IIA/29139 din 18.12.2023 al Comisiei de administrație;
- avizul nr.IIA/29372 din 19.12.2023 al Comisiei economice.
În temeiul prevederilor art.173 alin.(1) lit.a), alin.(2) lit.c), art.182 alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 (1) Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, conform prevederile Legii nr.296/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Art.2 (1) Se aprobă organigrama aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 03.01.2024. (2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă:
a) Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.88/2021 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud; b) Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.107/2022 pentru modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.88/2021; c) Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.41/2023 privind modificarea și completarea Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.88/2021 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu modificările ulterioare;
d) Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.118/2023 privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.88/2021, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4 În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și numirii personalului pe noile funcții din noua structură organizatorică, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia, se vor realiza procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru respectarea dreptului la carieră a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Art.5 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 30 voturi „pentru”.
Art.6 (1) Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția economică și Direcția juridică, administrație locală.
(2) Prezenta hotărâre se comunică personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin grija Serviciului resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean.
(3) Prezenta hotărâre se postează pe Portalul de management al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prin grija Compartimentului resurse umane.
Art.7 Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Serviciului resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean, către:
- Vicepreședinte 1;
- Vicepreședinte 2;
- Administratorul public al județului;
- Direcția economică;
- Direcția juridică, administrație locală;
- Direcția investiții, drumuri județene;
- Structura Arhitect șef;
- Biroul achiziții publice, contracte;
- Compartimentul audit public intern;
- Compartimentul Cabinet președinte;
- Instituția Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI,
ALEXANDRINA-CRINA BORȘ
Nr. 219
Din 20.12.2023
B.I.P./S.O.D./3 ex.