privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistriţa în anul 2025
a fost adoptat de consiliul local al municipiului Bistrița cu 21 voturi pentru, rezultând hotărârea nr.242/18.12.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrița.
În cursul dezbaterilor au fost criticate de către unii consilieri locali majorările propuse și au fost solicitate explicații pentru acestea, explicații care au fost prezentate de către primarul municipiului, domnul Lazany Gabriel. Față de forma inițială a proiectului a fost aprobat un amendament, la propunerea domnului consilier Turc Ioan, în sensul în care impozitele și taxele locale să nu fie majorate față de anul în curs decât cu indexarea obligatorie cu rata inflației. Tot la acest punct al ordinii de zi Consiliul local a aprobat o intervenție în ședința Consiliului local a unui cetățean, domnul Călin Lucian Farcaș, reprezentant al Asociației ”Bistrița trezește-te!”.