privind încredinţarea mandatului special domnului Administrator public al municipiului Bistriţa, Avram George, în calitate de reprezentant al municipiului Bistriţa, să voteze, în numele şi pe seama Municipiului Bistriţa, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în Judeţul Bistriţa Năsăud, împotriva modificării tarifelor prevăzute Contractului de achiziţie publică nr. 1908/02.09.2016 a Serviciului Public de Salubrizare din Judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv Activitatea de colectare, transport şi transfer al deşeurilor municipale, inclusiv managementul Staţiilor de Transfer şi al Centrelor de Colectare pentru judeţul Bistriţa-Năsăud,
adoptată în forma prezentată de inițiator, cu 17 voturi ”pentru” și un vot ”împotrivă din 18 consilieri prezenți, în forma prezentată de inițiator. Proiectul acestei hotărâri a fost înscris în completare pe ordinea de zi, având în vedere faptul că şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în Judeţul Bistriţa Năsăud a fost convocată pentru data de 31.01.2019