Declarația de unire a orașului Bistrița cu Basarabia, din anul centenarului – 2018
Consiliul Local Bistriţa a adoptat, în cadrul unei şedinţe festive, Declaraţia de Unire cu Republica Moldova, asumată de toţi consilierii municipali, cu excepţia reprezentantului UDMR BN, Antal Attila.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor naţionale ale României şi Republicii Moldova, după care preşedintele de şedinţă, consilierul Camelia Tabără, a dat citire Declaraţiei Unirii cu Basarabia, în Anul Centenarului 2018.
„În situația în care o serie de localități din Republica Moldova și-au exprimat în Anul Centenarului intenția de unire cu România, noi reprezentanții aleși ai Municipiului Bistrița ne exprimăm susținerea față de acest sentiment de unire. Prin această declarație ne exprimăm susținerea și simpatia față de cetățenii din Republica Moldova, față de care ne simtim legați prin cultura, limba și istoria noastră.
Dacă majoritatea cetățenilor din Republica Moldova împărtășesc sentimente de unitate națională noi susținem aceste demersuri care se bazează pe principiul egalității în drepturi a popoarelor si a dreptului lor de a dispune de ele însele, enunțate în Carta Organizației Națiunilor Unite, în Declarația Universală a Omului, a Pactului InternaționaI cu privire la drepturile civile si politice adoptat de Organizația Națiunilor Unite și a Acordurilor de la Helsinki din 1975. În baza dreptului care a permis exprimarea si unirea germanilor din Republica Federală Germană și Republica Democrată Germană considerăm oportun să ne exprimăm opinia în această chestiune națională și să respectăm toate angajamentele asumate față de Uniunea Europeană, NATO și vecinii României.
Prin declarația noastră de unire ne exprimăm respectul și sustinerea noastră pentru dorințele frățești exprimate de populația care locuiește în Republica Moldova. Noi oferim un răspuns de întâmpinare, o adeziune de susținere, prin care dorim ca cetățenii Republicii Moldova să fie siguri de toată susținerea noastră.
Prin adoptarea „Declarației de unire a românilor din anul centenarului – 2018” Municipiul Bistrița se alătură susținerii principiilor internaționale conform cărora “toate popoarele au în permanență dreptul, în deplină libertate, de a determina așa cum doresc și atunci când doresc statutul lor politic intern și extern, fără nici un amestec din afară și de a înfăptui conform voinței lor dezvoltarea lor politică, economică, socială si culturală” și susținem necondiționat deciziile adoptate de majoritatea cetățeniIor din Republica Moldova, indiferent de naționaIitate, religie și convingeri politice”.