PH respins - monitorizare GPS mașini


Proiect de hotărâre privind aprobarea monitorizării prin GPS, măsurarea consumului de carburant și inscripționarea tuturor autovehiculelor ce aparțin Primăriei Bistrița, Consiliului local Bistrița, precum și ale instituțiilor din subordinea acestora

Proiectul de hotărâre cuprinde 4 articole şi se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre în forma prevăzută de iniţiatori şi se obţin 6 voturi “pentru”, 7 voturi “împotrivă” şi 5 abţineri. Proiectul de hotărâre nu se adoptă.

În urma constatării unui consum ridicat de carburant al autovehiculelor ce aparțin aparțin Primăriei Bistrița, Consiliului local Bistrița precum și instituțiilor subordonate acestora, aducem în dezbatere modul în care se poate reduce acest consum de combustibil cu un procent semnificativ față de consumul actual.
În ceea ce privește inscripționarea autovehiculelor ce aparțin parcului auto al Primăriei Bistrița, Consiliului local și al instituțiilor subordonate acestora, propunem marcarea cu un abțibild (sticker), acest lucru aducând un beneficiu de imagine instituțiilor administrației publice locale, fiind în același timp o investiție cu un impact nesemnificativ asupra bugetului acestor instituții.
Art. 1 – Se aprobă achiziționarea unui sistem de tip monitorizare și management flotă auto, care să fie implementat în vederea monitorizarii prin GPS și măsurării consumului de carburant ale tuturor autovehiculelor ce aparțin Primăriei Bistrița, Consiliului local Bistrița precum și ale instituțiilor subordonate acestora;
Art. 2 – Se aprobă inscripționarea tuturor autovehiculelor ce aparțin Primăriei Bistrița, Consiliului local Bistrița precum și ale instituțiilor subordonate acestora.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.