Hotărârea nr. 170/17.10.2019


privind acordarea mandatului special, Administratorului Public al Municipiului Bistriţa – George Avram, să voteze pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a Serviciului public de salubrizare în județul Bistrița-Năsăud în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Județul Bistrița-Năsăud

adoptată cu 16 voturi ”pentru” și un vot ”împotrivă” din 19 consilieri prezenți. Doi consilieri nu au votat.
La propunerea doamnei consilier Morar Olivia Diana a fost aprobat un amendament la proiectul propus de inițiator, la articolul 1, în sensul înlocuirii termenului ”pentru” cu ”împotrivă”, cu referire la mandatul încredințat reprezentantului municipiului de a vota în AGA ADI împotriva Strategiei de dezvoltare a serviciului de salubrizare prevăzută în anexa la proiectul de hotărâre. Dintr-o eroare propunerea de modificare a acestui proiect a fost formulată inițial cu referire la proiectul nr.4 de pe ordinea de zi, cu privire la mandatul încredințat pentru a vota ”împotrivă”. Ulterior consilierul local care a făcut propunerea a făcut o precizare, în scris, înregistrată cu nr.82296/17.10.2019, pentru a face dovada intenției clare a amendamentului propus, la punctul care era în dezbatere.

Dezbateri, propuneri, voturi