Hotărârea nr. 119/27.11.2014


pentru completarea Hotărârii nr. 75/11.05.2006 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unor suprafeţe de teren, aparţinând domeniului public al municipiului Bistriţa, pentru amplasarea de staţii de transport public, cu modificările şi completările ulterioare

Prin Hotărârea nr.75/11.05.2006 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aprobat închirierea prin licitaţie publică a unor suprafeţe de teren care aparţin domeniului public al municipiului Bistriţa pentru amplasarea unor staţii de transport public cu spatii de afişaj publicitar incluse. Primăria municipiului Bistriţa are rezervat câte un spaţiu de afişaj pentru publicitate proprie, respectiv unul din cele două panouri interioare, iar pentru localităţile componente, faţa interioară a panoului. Pe aceste spaţii, Primăria municipiului Bistriţa afişează informaţii de interes public, anunţuri etc, însă în ultima perioadă au existat solicitări pentru închirierea acestor spaţii de afişaj situate în staţiile de transport public ce aparţin Primăriei municipiului Bistriţa.
Prin Hotărârea nr.119/27.11.2014 s-a aprobat închirierea spaţiului de afişaj rezervat Primăriei municipiului Bistriţa către persoane fizice/juridice, la solicitarea scrisă a acestora. Contractele de închiriere pentru folosirea suprafeţei de afişaj se vor încheia pentru o perioadă de maxim o lună, iar chiria în cuantum de 30 de lei/mp/afişaj/lună se va achita anticipat semnării contractului. În cazul în care există mai multe solicitări de folosire a spaţiului de afişaj, închirierea se va face prin licitaţie publică conform prevederilor Hotărârii nr.154/20.12.2012 a Consiliului local al municipiului Bistriţa. ”

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți