Hotărârea nr. 84/26.07.2012


privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 11/02.02.2012 privind finanţarea unor obiective de investiţii de interes local din municipiul Bistriţa, printr-un credit bancar, în valoare de maxim 40 milioane lei, cu o maturitate de maxim 25 ani.

Hotărârea a fost adoptată în forma prezentată de iniţiator, cu 12 voturi „pentru”.
Prin H.C.L. nr. 11/02.02.2012 s-a aprobat contractarea unui credit bancar pentru finanţarea unor obiective de investiţii de interes local. Avându-se în vedere necesitatea unor modificări în structura obiectivelor propuse spre finanţare prin împrumut bancar, precum şi necesitatea modificării maturităţii acestuia (urmare a noilor criterii impuse de piaţa bancară), s-a impus modificarea hotărârii iniţiale. Este vorba despre contractarea unui credit bancar de tip linie de finanţare „revolving”, a cărui sumă totală rămâne la maxim 40 milioane lei, însă cu o maturitate cuprinsă între 7 şi 15 ani, necesar finanţării următoarelor obiective de investiţii:
A. Obiective finanţate prin fondurile structurale ale UE:
a) „Parc industrial Bistriţa Sud” – în valoare de 11.260 mii lei;
b) „Reabilitarea şi modernizarea Parcului Municipal Bistriţa” – în valoare de 5.000 mii lei;
c) „Reabilitare termică a 17 blocuri de locuinţe – etapa a IV-a - mun. Bistriţa” – în valoare de 253 mii lei;
d) „Reabilitare termică a 27 blocuri de locuinţe - etapa a V-a - mun. Bistriţa” (blocurile din zona Lama, sens giratoriu Independenţei zona Big şi zona Ştefan cel Mare - Poştă) – în valoare de 150 mii lei.
B. Obiective finanţate prin fonduri proprii:
a) „Blocuri de locuinţe cu destinaţia de locuinţe sociale, Viişoara - municipiul Bistriţa” – în valoare de 1.934 mii lei;
b) „Amenajare pârtie de schi, inclusiv utilităţi, în cadrul Complexului Sportiv Polivalent din extravilanul municipiului Bistriţa, localitatea componentă Unirea” – în valoare de 19.500 mii lei;
c) „Amenajare legătură din str. Libertăţii spre zona Zăvoaie, inclusiv construirea Podului Berăriei peste Râul Bistriţa” – în valoare de 1.903 mii lei.
Contractarea finanţării rambursabile se face pentru finanţarea integrală sau parţială, pre-finanţarea şi / sau co-finanţarea obiectivelor de investiţii publice de interes local prevăzute mai sus. În contextul participării la programele Uniunii Europene, de finanţare pentru realizarea unora dintre obiectivele de investiţii prevăzute, pentru acele obiective ce vor fi aprobate pentru finanţare prin programele U.E., sumele achitate prin programele operaţionale, reprezentând contravaloarea ultimelor cereri de rambursare aferente proiectelor care fac obiectul lit. A, vor reprezenta venituri la bugetul local şi se vor putea constitui, după caz, în surse de refinanţare şi / sau rambursare a împrumutului sau vor putea fi redirecţionate pentru realizarea altor obiective de investiţii stabilite ulterior prin Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Bistriţa.

Dezbateri, propuneri, voturi



Hotărâri în legătură cu aceasta

  • Hotărârea nr. 11/02.02.2012 02.02.2012 act modificat de aceasta privind finanţarea unor obiective de investiţii de interes local din municipiul Bistriţa, printr-un credit bancar, în valoare de maxim 40 milioane lei…
  • Hotărârea nr. 35/18.04.2013 18.04.2013 din același lanț de modificări privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 11/02.02.2012 privind finanţarea unor obiective de investiţii de interes local din municipiul Bistriţ…
  • Hotărârea nr. 115/17.09.2015 17.09.2015 din același lanț de modificări privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 11/02.02.2012 privind finanţarea unor obiective de investiţii de interes local din Municipiul Bistriţ…

Legăturile sunt identificate automat, după actele citate în text și după identificatorii comuni (carte funciară, contract, adresă).