Analiza Informării privind stadiul relaţiilor de colaborare dintre municipiul Bistriţa şi oraşele Wiehl (Germania) şi Wels (Austria) şi avizarea continuării demersurilor în relaţia de parteneriat cu cele două oraşe.
Avizul a fost dat de Consiliul local al municipiului Bistriţa cu 18 voturi „pentru”.
Asociaţia saşilor bistriţeni şi a celor originari din zona Bistriţei (H.O.G. Bistritz-Nosen) şi acţiunile sale sunt binecunoscute în Bistriţa ultimilor ani, în special prin susţinerea unor obiective din cadrul proiectului de reabilitare a Bisericii Evanghelice prin organizarea, la Bistriţa, a evenimentului care a adus aici circa 1000 de saşi originari din Transilvania, dar şi prin participarea la Ostermarkt, Pfingsten şi alte evenimente culturale desfăşurate în zona Bistriţei. Aceasta are drept obiectiv principal integrarea etnicilor germani proveniţi din zona Bistriţei, care forţaţi de împrejurările celui de-al doilea război mondial s-au stabilit în alte ţări. Marea majoritate a acestora s-au mutat definitiv în zona oraşului Wiehl din Germania şi în zona oraşului Wels din Austria, fără a uita, însă, ţara de origine, tradiţiile şi modul de viaţă al predecesorilor.
Asociaţia H.O.G. Bistritz-Nosen este recunoscută şi pentru implicarea activă în păstrarea, îngrijirea şi renovarea unor clădiri importante din Bistriţa şi a unor monumente istorice, în special Biserica Evanghelică din Bistriţa.
Prin intermediul şi cu sprijinul H.O.G. Bistritz-Nosen au fost desfăşurate întâlniri cu administraţia celor două oraşe, dar şi acţiuni de colaborare între municipiul Bistriţa şi oraşul german Wiehl (asociaţia având sediul în Drabenderhohe – localitate componentă a oraşului) şi oraşul Wels din Austria. Ambele oraşe şi-au exprimat interesul de a dezvolta relaţiile iniţiate cu municipiul Bistriţa.
Administraţia municipiului Bistriţa consideră că păstrarea legăturii cu saşii plecaţi în străinătate este foarte importantă, în consecinţă solicitându-se, astfel, avizul consiliului local pentru continuarea demersurilor în vederea stabilirii unor relaţii de parteneriat între municipiul Bistriţa şi oraşele Wiehl (Germania) şi Wels (Austria), respectiv pentru pregătirea unor protocoale de colaborare cu cele două oraşe.