Aviz consultativ LPS


Acordarea avizului consultativ al Consiliului Local al municipiului Bistriţa în vederea transformării Liceului cu Program Sportiv Bistriţa în Colegiu Sportiv „Gabriela Szabo” Bistriţa.

Cu 13 voturi „pentru”, membrii Consiliului Local al municipiului Bistriţa au acordat avizul solicitat.
Prin adresa Liceului cu Program Sportiv Bistriţa înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa cu nr. 61.420/17.07.2014, s-a solicitat acordul autorităţii publice locale cu privire la transformarea Liceului cu Program Sportiv Bistriţa în colegiu sportiv, care va purta numele marii campioane Gabriela Szabo, fostă elevă a şcolii. Demersul vine ca urmare a votului unanim dat de Consiliul de Administraţie şi Consiliul Profesoral al unităţii de învăţământ pentru schimbarea statutului şcolii, motivat de rezultatele excepţionale obţinute în activitatea instructiv-educativă dublate de numeroase performanţe sportive obţinute de elevii unităţii de învăţământ începând cu anul 1957.
Totodată, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a comunicat acordul de principiu cu privire la transformarea Liceului cu Program Sportiv Bistriţa în Colegiul Sportiv „Gabriela Szabo” Bistriţa, dat în şedinţa Consiliului de administraţie din data de 19.06.2014.
Prin adresa nr. 84/30.07.2014, doamna ministru Gabriela Szabo şi-a dat acordul cu privire la schimbarea denumirii unităţii de învăţământ, mulţumind comunităţii pentru propunerea ca această unitate de învăţământ să-i poarte numele.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori Fără inițiator
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat