Hotărârea nr. 52/09.05.2013


privind aprobarea Cererii de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 3” şi a documentaţiilor tehnico-economice aferente, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 20 de voturi „pentru”, în forma prezentată de iniţiator.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat, în data de 1 noiembrie 2012, varianta finală a Ghidului solicitantului pentru apelul de proiecte din cadrul subdomeniului 1.2 Sprijinirea investiţiilor în eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe. Domeniul major de intervenţie 1.2 – „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe” reprezintă o fază pilot în perioada de programare 2007 – 2013. Investiţiile în eficienţa energetică vor fi prevăzute ulterior în perioada de programare 2014 – 2020, urmând ca toate condiţiile de aplicare viitoare să fie elaborate pornind de la concluziile implementării fazei pilot.
Depunerea cererilor de finanţare a început în data de 3 decembrie 2012. Aceasta este prima cerere deschisă de proiecte, cu depunere continuă, lansată în cadrul domeniului de intervenţie 1.2. „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe”. În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt vizate în special blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse (peste 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maxim 500 de euro).
Proiectele care vor fi finanţate prin intermediul Axei prioritare 1, domeniul major de intervenţie 1.2 al Axei 1 POR, trebuie să fie grupate într-o cerere de finanţare, să fie depuse de unităţi administrativ-teritoriale (autoritate a administraţiei publice locale, APL), la nivel de municipiu reşedinţă de judeţ, potrivit legii, sau sector al municipiului Bucureşti, şi să propună măsuri de creştere a eficienţei energetice din categoriile de activităţi eligibile menţionate în secţiunea II.1.2 Eligibilitatea proiectului din Ghidul solicitantului.
Astfel, o cerere de finanţare poate include un număr de blocuri, fiecare dintre acestea constituind un „proiect”. O cerere de finanţare poate cuprinde mai multe proiecte grupate în funcţie de aceeaşi rată de cofinanţare a asociaţiilor de proprietari. O astfel de cerere de finanţare trebuie să se încadreze în limitele valorii minime de 1.700.000 lei (inclusiv TVA) şi limitele valorii maxime de 46.000.000 lei (inclusiv TVA).
Primăria municipiului Bistriţa va depune Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 3”, care cuprinde 10 proiecte grupate în funcţie de rata de cofinanţare a asociaţiilor de proprietari, respectiv 20% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari:

  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Mihai Eminescu nr. 2;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Bulevardul Independenţei nr. 52, bloc E1;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Solomon Haliţă nr. 1, bloc T1;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Bulevardul Independenţei nr. 56;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Crinilor nr. 1;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Crinilor nr. 2;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr. 7A;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. General Grigore Bălan nr. 38;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. General Grigore Bălan nr. 40;
  • Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. General Grigore Bălan nr. 42.
    În cadrul acestei cereri de finanţare se propune realizarea unor lucrări de:
  • termoizolare pereţi exteriori cu polistiren expandat amplasat la exterior, de 15 cm;
  • termoizolare paleţi goluri de ferestre şi uşi cu polistiren expandat de 3 cm;
  • termoizolare soclu clădire cu polistiren extrudat de 6 cm;
  • termo-hidro-izolarea planşeului de peste ultimul nivel cu o grosime a termoizolaţiei de 20 cm;
  • înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie performantă energetic.
    Prin această hotărâre s-au mai stabilit următoarele:
    Art. 18. (1) Se aprobă valoarea totală a Cererii de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe Bistriţa 3”, de 15.688.324,73 lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată – 8.768.813,59 lei, contribuţia proprie la cheltuielile eligibile, inclusiv contribuţia asociaţiei de proprietari – 5.845.875,72 lei şi contribuţia proprie la cheltuieli neeligibile şi TVA aferent, inclusiv contribuţia asociaţiei de proprietari, 1.073.635,42 lei.
    (2) Se aprobă cheltuielile legate de proiect, reprezentând: contribuţia proprie la cheltuielile eligibile, cheltuielile neeligibile şi cheltuielile suplimentare, în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, respectiv recuperării de la asociaţiile de proprietari a cheltuielilor care le revin.
    (3) Fondurile necesare implementării proiectului, prezentate la alin. 1 şi 2 vor fi asigurate din bugetele locale ale municipiului Bistriţa pe anii 2013 şi 2014.
    Art. 19. (1) Sumele avansate de către municipiul Bistriţa pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie şi a cheltuielilor neeligibile – după caz, a proprietarilor / asociaţiilor de proprietari, în cuantum de 20%, vor fi recuperate de la beneficiari prin achitarea taxei de reabilitare termică, ce va fi stabilită prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Bistriţa.
    (2) Sumele avansate de către municipiul Bistriţa pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a proprietarilor spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă sau deţinute de persoane juridice, în cuantum de 100%, vor fi recuperate de la beneficiari prin achitarea taxei de reabilitare termică, ce va fi stabilită prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Bistriţa.
    (3) Taxa de reabilitare termică se fundamentează şi se stabileşte în funcţie de sumele avansate de municipiul Bistriţa pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a proprietarilor / asociaţiilor de proprietari, conform alin. 1 şi 2, în raport cu cotele părţi indivize din proprietatea comună aferente fiecărei proprietăţi individuale.
    (4) Sumele menţionate la alin. 1 şi 2 pentru blocul de locuinţe menţionat la art. 10 - str. General Grigore Bălan, nr. 42 - vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în maxim 6 ani de la data recepţiei, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică.
    (5) Sumele menţionate la alin. 1 şi 2 pentru blocurile de locuinţe menţionate la art. 3 şi 4 - str. Solomon Haliţă, nr. 1, bloc T1 şi Bulevardul Independenţei, nr. 56 - vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în maxim 7 ani de la data recepţiei, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică.
    (6) Sumele menţionate la alin. 1 şi 2 pentru blocurile de locuinţe menţionate la art. 1, 2, 7, 8 şi 9 - str. Mihai Eminescu, nr. 2; Bulevardul Independenţei, nr. 52, bloc E1; Piaţa Petru Rareş, nr. 7A; str. General Grigore Bălan, nr. 38; str. General Grigore Bălan, nr. 40 - vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în maxim 8 ani de la data recepţiei, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică.
    (7) Sumele menţionate la alin. 1 şi 2 pentru blocurile de locuinţe menţionate la art. 5 şi 6 - str. Crinilor, nr. 1 şi str. Crinilor, nr. 2 - vor fi recuperate prin achitarea taxei de reabilitare termică în maxim 9 ani de la data recepţiei, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică.
    (8) Taxa de reabilitare termică se urmăreşte şi se execută în condiţiile Ordonanţei Guvernului României nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat