privind radierea dreptului de ipotecă înscris în favoarea municipiului Bistriţa asupra imobilului din CF Bistriţa nr. 1.154 şi înscrierea acestui drept asupra imobilului din CF Bistriţa nr. 53.082 pentru realizarea proiectului „Restaurarea Bisericii Evanghelice Bistriţa în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional”.
În temeiul contractului de finanţare nr. 78.966/15.12.2008 pentru refacerea Bisericii Evanghelice din municipiul Bistriţa, asupra imobilului Biserica Evanghelică şi Turn situată în municipiul Bistriţa a fost înscris dreptul de ipotecă de rang I pentru suma de 800.000 lei şi interdicţiile de înstrăinare, grevare şi închiriere în favoarea Municipiului Bistriţa în CF Bistriţa nr. 1154 C45+46, nr. top. 1498,1499 proprietatea Bisericii Evanghelice Luterane Bistriţa.
Prin adresa nr. 244/2010, înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa sub nr. 23441/28.03.2011, Parohia Evanghelica CA Bistriţa şi-a exprimat acordul pentru radierea acestei ipoteci şi înscrierea ei asupra imobilului situat în Bistriţa, Piaţa Centrala nr. 13 – Casa Parohială. Interesul comun pentru realizarea acestor operaţiuni rezidă din faptul că imobilul Biserica Evanghelică poate face obiectul unor solicitări de finanţări nerambursabile din fonduri comunitare, însă în toate situaţiile este necesar ca imobilul să fie liber de sarcini. De altfel, în cazul obţinerii unei asemenea finanţări, interdicţiile de înstrăinare şi grevare se vor activa în temeiul contractului de finanţare nerambursabilă.
Prin hotărâre s-a aprobat radierea dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 800.000 lei (actualizată) şi a interdicţiilor de înstrăinare, grevare şi închiriere înscrise în favoarea Municipiului Bistriţa în CF Bistriţa nr. 1154 C45+46 asupra imobilului identificat cu nr. top. 1498 şi nr. top 1499 proprietatea Bisericii Evanghelice Luterane Bistriţa şi înscrierea în favoarea Municipiului Bistriţa a dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 800.000 lei (actualizată) şi a interdicţiilor de înstrăinare, grevare şi închiriere asupra imobilului înscris în CF Bistriţa nr. 53082 nr. cadastral 53082.
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru” din 18 consilieri prezenţi.