privind aprobarea Regulamentului de autorizare şi desfăşurare a activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa.
Prin Hotărârea nr. 21/26.02.2009, Consiliul Local al municipiului Bistriţa a aprobat Regulamentul de autorizare şi desfăşurare a activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa. Urmare a modificărilor la nivelul structurii Primăriei municipiului Bistriţa, respectiv mutarea compartimentului specializat pe autorizarea agenţilor economici din municipiul Bistriţa, din cadrul Poliţiei Comunitare în cadrul Direcţiei Patrimoniu, precum şi pentru respectarea prevederilor Codului fiscal, s-a impus modificarea regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 21/26.02.2009,
Prin hotărâre a fost aprobat noul regulamentul de autorizare şi desfăşurare a activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa.
Taxa de eliberare a certificatului de funcţionare se stabileşte prin Hotărâre a Consiliului local odată cu stabilirea impozitelor şi taxelor locale şi se achită integral, anticipat eliberării certificatului de funcţionare, indiferent de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, respectiv 31 decembrie conform Codului fiscal.
Taxa de eliberare/vizare anuală a certificatului de funcţionare nu se restituie chiar dacă autorizaţia a fost anulată sau dacă titularul certificatului de funcţionare şi-a încetat activitatea, indiferent de motiv.
Un alt element de noutate adus hotărâre este acela că în perimetrul centrului istoric nu vor fi acceptate magazine cu profil de comercializare produse second hand.
Hotărârea are caracter normativ şi intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă publică, conform prevederilor legale.
Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea nr. 21//26.02.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa pentru aprobarea Regulamentului de autorizare şi desfăşurare a activităţilor comerciale.
Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi „pentru” şi două abţineri din 18 consilieri prezenţi.