privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii – „Amenajare fântână arteziană şi spaţii verzi în municipiul Bistriţa, strada Panait Cerna”.
Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru”.
La intersecţia străzilor Axente Sever, Mărăşeşti, Panait Cerna şi Gheorghe Pop de Băseşti se doreşte amenajarea unui sens giratoriu cu un diametru de 30 metri cu destinaţia de spaţiu de odihnă, a unei treceri de pietoni pentru acces, precum şi a patru scuare ce se vor afla în imediata vecinătate.
În sensul giratoriu nou creat se propune ridicarea unei fântâni arteziene cu un diametru de 9,30 m ce va conţine o lucrare de artă/sculptură, în armonie cu jocuri de apă şi lumină.
De asemenea, se urmăreşte ca această intersecţie, cu o suprafaţă destul de generoasă, să fie reamenajată alocându-i-se cât mai multe spaţii verzi. Astfel, pentru sensul giratoriu se propune amenajarea unor spaţii verzi în formă de arc de cerc care urmăresc conturul elementului principal, respectiv fântâna, completate de o compoziţie cu arbori de înălţime medie şi de câteva băncuţe din lemn destinate odihnei şi relaxării.
Finanţarea lucrării se va face din fondurile bugetului local şi din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie, potrivit legii.