Hotărârea nr. 99/30.04.2009


privind prelungirea contractului de închiriere pentru spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă situat în municipiul Bistriţa, str. Gh. Şincai nr.16 încheiat cu Partidul România Mare, Filiala Bistriţa-Năsăud , cu destinaţia de „sediu”;

adoptată cu 20 voturi „pentru” din 20 de consilieri prezenţi.
S-a aprobat prelungirea contractului de închiriere pentru spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat în str. Gh. Şincai nr.16, în suprafaţă de 103,59 mp aflat în proprietatea privată a municipiului Bistriţa, cu destinaţia de „sediu partid”.. Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 08.04.2009 până la data de 08.04.2014. Chiria este cea prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată prin Legea nr.241/2001 şi Hotărârea Guvernului României nr.310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ – teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat