privind acordul Consiliului Local al municipiului Bistriţa pentru preluarea imobilului „Staţie de pompe – zona Subcetate – Andrei Mureşanu”, proprietatea publică a Statului Român, aflat în administrarea Direcţiei Apelor Someş – Tisa Cluj, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, în proprietatea publică a municipiului Bistriţa şi administrarea Consiliului Local al municipiului Bistriţa.
Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi „pentru”.
Prin adresele nr. 38.674/26.06.2009 şi nr. 54.352/10.09.2009, Direcţia Apelor Someş – Tisa Cluj, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, a solicitat aprobarea Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind transmiterea, din domeniul public al Statului Român în domeniul public al municipiului Bistriţa, a imobilului „Staţie de pompe – zona Subcetate – Andrei Mureşanu”, aflat în administrarea Direcţiei Apelor Someş – Tisa Cluj, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, în scopul realizării unui nou sistem de colectare şi transport a apelor pluviale, pluvio-nivale şi a celor menajere din zonă. Acordul consiliului local va fi transmis Guvernului României în vederea transmiterii, prin hotărâre de guvern, a imobilului prevăzut în anexa la prezenta hotărâre, din proprietatea publică a Statului Român în proprietatea publică a municipiului Bistriţa. După îndeplinirea formalităţilor, imobilul „Staţie de pompe – zona Subcetate – Andrei Mureşanu” se va înscrie în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bistriţa, iar Hotărârea nr. 187/30.09.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa se va modifica şi completa în mod corespunzător.