privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa
adoptată cu 15 voturi „pentru” şi 3 „abţineri” din 18 de consilieri prezenţi.
S-au aprobat măsurile de bună gospodărire a municipiului Bistriţa şi s-a stabilit cadrul juridic general pentru asigurarea bunei gospodări a municipiului Bistriţa şi localităţilor componente, pentru instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul municipiului.
Asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul municipiului Bistriţa, buna gospodărire a acestuia, activităţile edilitar-gospodăreşti ce trebuie realizate în acest scop precum şi respectarea normelor de înfrumuseţare şi igienă constituie o prioritate majoră a Consiliului local al municipiului Bistriţa şi Primarului municipiului Bistriţa şi o obligaţie permanentă a tuturor cetăţenilor din municipiul Bistriţa, a instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a altor persoane juridice, cu domiciliul, rezidenţa sau sediul în municipiul Bistriţa,ori aflate în tranzit pe raza municipiului Bistriţa.
Au fost detaliate obligaţiile şi responsabilităţile ce revin Primăriei municipiului Bistriţa, instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte persoane juridice, precum şi cetăţenilor cu privire la buna gospodărire, întreţinere şi păstrare a curăţeniei în municipiul Bistriţa.
Instituţiile publice, agenţii economici, asociaţiile de proprietari şi celelalte persoane juridice şi fizice sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea întreţinerii, curăţeniei şi îmbunătăţirii aspectului edilitar al clădirilor, curţilor, împrejmuirilor, căilor de acces, precum şi a străzilor, drumurilor, locurilor publice şi zonelor verzi aferente acestora precum şi a terenurilor deţinute cu orice titlu.
Au fost stabilite:
- obligaţiile persoanelor fizice şi juridice şi asociaţiilor de proprietari privind întreţinerea domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care execută lucrări de construcţii, reparaţii şi demolări la clădiri precum şi lucrări edilitare gospodăreşti;
-obligaţiile agenţilor economici specializaţi precum şi ale altor unităţi care execută lucrări edilitar-gospodăreşti, în funcţie de specificul activităţii, privind întreţinerea şi asigurarea viabilităţii drumurilor publice:
-obligaţiile cetăţenilor care locuiesc în localităţile componente ale municipiului Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice privind modul de gestionare a diferitelor tipuri de deşeuri;
-obligaţiile operatorului de servicii publice de salubritate;
-obligaţiile persoanele fizice sau juridice care deţin animale de companie pe teritoriul municipiul Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice, asociaţiilor de proprietari şi persoanelor juridice privind întreţinerea, amenajarea spaţiilor verzi şi protecţia mediului
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice cu privire la activitatea de combatere a rozătoarelor, insectelor şi dăunătorilor pe teritoriul municipiului Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice sau juridice care execută lucrări de construcţie sau asigură întreţinerea şi reparaţia drumurilor şi a instalaţiilor aferente acestora pe teritoriul municipiului Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a respecta normele privind traficul auto şi de circulaţie, inclusiv cele stabilite prin Regulamentul privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr.16/26.02.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa.
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a respecta normele cu privire la transportul public local pe teritoriul municipiului Bistriţa.
-obligaţiile agenţilor economici, producătorilor agricoli individuali şi alţi comercianţi care comercializează produse în pieţele, târgurile şi oboarele din municipiul Bistriţa şi localităţile component;
-obligaţiile persoanelor fizice sau juridice care folosesc în calitate de chiriaşi imobilele cu destinaţie de locuinţă sau spaţii cu altă destinaţie, proprietatea publică sau privată a municipiului Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice cu privire la activităţile de afişaj şi reclamă publicitară pe domeniul public din municipiul Bistriţa;
-obligaţiile persoanelor fizice şi juridice cu privire la activitatea de canalizare, alimentare cu apă şi epurarea apelor uzate;
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă nerespectarea obligaţiilor de către persoanele fizice şi persoanele juridice.
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute în prezenta hotărâre se face de către agenţii Poliţiei Comunitare a municipiului Bistriţa, de alte persoane împuternicite de Primarul municipiului Bistriţa, de ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa, jandarmii din cadrul Inspectoratului judeţean de jandarmi Bistriţa-Năsăud.
Dacă agentul constatator împuternicit să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.
În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta hotărâre, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
Împotriva procesului–verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Plata amenzii se face la Direcţia Venituri din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, iar o copie de pe chitanţă se predă organului constatator sau se trimite prin postă organului din care acesta face parte in termen de 48 ore. Plata se mai poate face şi la Trezorerie, în aceleaşi condiţii, în contul indicat pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată, competentă potrivit legii, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.