privind aprobarea asocierii municipiului Bistriţa cu comuna Şieu-Măgheruş şi comuna Şintereag în vederea constituirii „Asociaţiei proprietarilor de terenuri Şoimul”, pentru gestionarea în comun a fondului cinegetic de pe fondul de vânătoare 21 Măgheruş.
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”, 2 consilieri nu au votat.
S-a aprobat asocierea municipiului Bistriţa cu comunele Şieu-Măgheruş şi Şintereag în vederea constituirii asociaţiei sus-menţionate, proiectul Actului Constitutiv şi Statutului „Asociaţiei proprietarilor de terenuri Şoimul”, în forma prevăzută în anexele 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Consiliul Local al municipiului Bistriţa va participa la patrimoniul iniţial al asociaţiei cu o contribuţie, în numerar, de 500 de lei, cotizaţia pentru anul 2010 a municipiului Bistriţa în vederea susţinerii activităţilor asociaţiei fiind stabilită la suma de 500 de lei. Primarul municipiului Bistriţa a fost împuternicit să semneze în numele municipiului Bistriţa actul constitutiv şi statutul asociaţiei şi să îndeplinească procedurile de înregistrare a acesteia la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Bistriţa. Totodată, domnul consilier Bria Alexandru a fost desemnat ca reprezentant al municipiului Bistriţa în Adunarea Generală a asociaţiei şi să facă parte din conducerea, respectiv Consiliul de administraţie al acesteia.