Hotărârea nr. 227/26.11.2009


privind închirierea directă a spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat în municipiul Bistriţa, strada Liviu Rebreanu, nr. 18, în favoarea Asociaţiei Culturale „Bistriţa Medievală”, cu destinaţia de „sediu”.

Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru”.
S-a aprobat închirierea spaţiului situat în municipiul Bistriţa, strada Liviu Rebreanu, nr. 18, în suprafaţă de 29,12 mp, aflat în proprietatea privată a municipiului Bistriţa, în favoarea Asociaţiei Culturale „Bistriţa Medievală”, cu destinaţia de „sediu”. Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.12.2009, iar chiria lunară este în sumă de 81,72 lei, calculată în baza OUG nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001, respectiv HGR nr. 310/2007. În termen de 30 de zile de la data primirii unei notificări din partea proprietarului, prin care i se aduce la cunoştinţă intrarea în reabilitare a imobilului, chiriaşul are obligaţia să predea spaţiul, iar contractul de închiriere se suspendă.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.