Hotărârea nr. 180/26.10.2011


privind închirierea spaţiului în suprafaţă de 46,88 mp, situat în municipiul Bistriţa, strada Dornei nr. 43, în favoarea Asociaţiei Club Fotbal „Gloria 1922” Bistriţa, cu destinaţia de „Casă de bilete - comercializare materiale publicitare”.

Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”.
Spaţiul situat în strada Dornei nr. 43, în suprafaţă de 46,88 mp, a fost închiriat în favoarea Asociaţiei Fotbal Club „Gloria 1922” Bistriţa. Destinaţia spaţiului, înscrisă în contractul de închiriere nr. 15/17.05.2010, este de „Casă de bilete – comercializare materiale publicitare”, iar termenul contractului de închiriere, de un an, a fost până la data de 30.04.2011.
Prin cererea nr. 24.647/30.03.2011, Asociaţia Club Fotbal „Gloria 1922” Bistriţa a solicitat prelungirea contractului de închiriere, dar la acea dată A.F. Club „Gloria 1922” figura în evidenţele Direcţiei Patrimoniu cu debite restante în sumă de 5.994,43 lei, reprezentând chirie şi penalităţi de întârziere. Astfel, proiectul de hotărâre privind prelungirea contractului a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din luna aprilie 2011.
La data de 10.08.2011, asociaţia a achitat debitele restante, iar prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa cu nr. 78.072/14.10.2011, a solicitat încheierea contractului de închiriere.
Potrivit noii hotărâri, spaţiul se închiriază până la data de 31.12.2013, dată care poate fi prelungită cu acordul părţilor. Chiria lunară va fi de 2 euro/mp/lună, la cursul din data plăţii.
Chiriaşul trebuie să obţină autorizaţia de construire în vederea reabilitării spaţiului până la data de 30.06.2012 şi să efectueze lucrările de reabilitare în termen de 1 an de la data obţinerii autorizaţiei de construire, sub sancţiunea rezilierii contractului. În cazul neîndeplinirii acestor obligaţii, dar şi în cazul în care nu se va respecta destinaţia spaţiului, contractul de închiriere se reziliază de plin drept, iar chiriaşul are obligaţia să predea spaţiul liber de sarcini fără intervenţia instanţei de judecată. Toate investiţiile de reabilitare efectuate devin proprietatea municipiului Bistriţa, fără ca acestea să poată fi compensate cu chiria.

Dezbateri, propuneri, voturi