privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, pe anul 2011.
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „pentru”.
S-a aprobat suplimentarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa cu 1.000 mii lei, respectiv la 208.136 mii lei, avându-se în vedere adresa DGFP Bistriţa-Năsăud nr. 23751/30.09.2011 privind sumele alocate pentru cheltuieli de personal la învăţământ; necesitatea şi posibilitatea redistribuirii fondurilor între obiectivele de investiţii până cel târziu la data de 30 octombrie a fiecărui an; solicitările unităţilor din învăţământul preuniversitar şi al serviciilor pentru cheltuieli de funcţionare.
Concret, veniturile bugetului local s-au majorat cu suma de 1.000 mii lei, reprezentând sume defalcate din TVA pentru cheltuielile de personal din învăţământul preuniversitar. În urma analizei cheltuielilor aferente secţiunii de dezvoltare, a rezultat un disponibil de 2.781 mii lei de la investiţii, totalul sumelor disponibile ridicându-se astfel la 3.781 mii lei. Banii vor fi folosiţi pentru cofinanţare de proiecte cu finanţare nerambursabilă externă; cheltuieli de capital la poliţia locală; pentru învăţământ (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii – utilităţi, reparaţii curente, transport elevi din localităţile componente; navetă cadre didactice; mobilier pentru Căminul nr. 11; table şcolare şi materiale pentru recondiţionare mobilier la C.N. „Andrei Mureşanu” şi Liceul Sanitar; contribuţie la proiecte cu finanţare externă pentru Şcoala Generală nr. 4; turneu de handbal la Liceul cu Program Sportiv), activităţi incluse în capitolul „Cultură, recreere şi religie” (manifestări în cadrul sărbătorilor de iarnă; manifestări culturale, utilităţi şi reparaţii la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa); reparaţii curente la creşe; subvenţie şi facilităţi la transportul local; reparaţii curente incluse în capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”.