Hotărârea nr. 236/22.12.2010


privind aprobarea vânzării şi a preţului de vânzare pentru cota de 21,75/90513 părţi teren, proprietatea privată a municipiului Bistriţa, situat în municipiul Bistriţa, B-dul Decebal, nr. 40, bl. K1, în favoarea S.C. „KEPTON COM” S.R.L., teren de sub construcţie, aferent spaţiului comercial existent.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 21 de voturi „pentru”, în forma propusă de iniţiator.
Prin Hotărârea nr. 106/09.07.2003 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa s-a aprobat concesionarea directă a unui teren în suprafaţă de 21,75 mp, situat în municipiul Bistriţa, B-dul Decebal, nr. 40, bl. K1, societăţii comerciale „KEPTON COM” S.R.L., în vederea extinderii spaţiului comercial existent pe terenul proprietatea privată a municipiului Bistriţa. Urmare a adoptării hotărârii menţionate, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 14.711/541/25.07.2003 pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 25.07.2003, iar redevenţa stabilită prin contractul de concesiune este achitată la zi.
Conform prevederilor Hotărârii nr. 22/31.01.2008 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea Regulamentului de vânzare prin negociere directă a unor bunuri imobile, terenuri sau construcţii situate în municipiul Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care au calitatea de concesionari pot solicita cumpărarea terenului care a făcut obiectul concesiunii numai după întocmirea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Având în vedere faptul că sunt îndeplinite condiţiile, în sensul că investiţia a fost finalizată, conform Autorizaţiei de construire, fiind încheiat şi procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, cu nr. 45/30.12.2003, s-a propus vânzarea terenului în suprafaţă de 21,75 mp, solicitată de către S.C. „KEPTON COM” S.R.L. prin adresa nr. 111.409/02.12.2010. În baza Raportului de evaluare întocmit de către Evaluator ANEVAR Grapini Rodica, înregistrat la Primăria municipiului Bistriţa cu nr. 111.409 în data de 02.12.2010, Comisia stabilită prin Hotărârea nr. 122/31.07.2008 a negociat preţul de vânzare al terenului.
Astfel, s-au aprobat următoarele:

  • vânzarea cotei de 21,75/90513 părţi teren, situat în municipiul Bistriţa, B-dul Decebal, nr. 40, bl. K1, proprietatea privată a municipiului Bistriţa, identificat în CF Bistriţa nr. 2108, nr. top. 1815/a/1/1/2/1/1/1/1/2 şi 1816/12/a/1/a/1/2/1/1/1/1//3/2, în favoarea S.C. „KEPTON COM” S.R.L., teren de sub construcţie, aferent spaţiului comercial proprietate;
  • preţul de vânzare al terenului, în sumă de 2.588,25 euro, (119 euro/mp), la care se adaugă TVA, conform procesului-verbal nr. 112.099/09.12.2010 al Comisiei de negociere a preţurilor de vânzare a terenurilor, prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
  • cumpărătorul este obligat ca, în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică;
  • preţul se va achita în lei, la cursul euro din data plăţii, integral, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
    Imobilul teren care face obiectul vânzării nu este obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire depuse în baza legilor reparatorii şi nici nu face obiectul vreunui litigiu.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.