privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Poliţiei locale a municipiului Bistriţa pentru anul 2011
adoptată cu 18 voturi „pentru” din 18 consilieri prezenţi.
Potrivit art.11 din Ordinul nr.7660/2006 al Ministerului Administraţiei şi Internelor privind aprobarea Instrucţiunilor pentru elaborarea Planului de ocupare a funcţiilor publice până la data de 15 octombrie a fiecărui an, consiliul local, respectiv consiliul judeţean, aprobă Planul de ocupare a funcţiilor publice, iar modalităţile de ocupare a funcţiilor publice transmise de către autorităţile şi instituţiile publice devin obligatorii.
Având în vedere că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu a avut obiecţiuni cu privire la Planul de ocupare înaintat spre avizare, urmare a înfiinţării instituţiei publice de interes local, Poliţia locală a municipiului Bistriţa, prin Hotărârea nr. 12/31.01.2011 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, prin prezenta hotărâre a fost aprobat Planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Poliţiei locale a municipiului Bistriţa pentru anul 2011.