privind declararea de uz și interes public local a imobilelor-terenuri identificate în CF nr. 82379 și nr. 82380 Bistrița situate în municipiul Bistrița, strada Lacului, parte din baza de agrement MHC, proprietate publică a Municipiului Bistrița

a fost adoptat cu 17 voturi ”pentru”, în forma prezentată de inițiator, rezultând Hotărârea nr. 102/30.06.2026 a Consiliului local al municipiului Bistrița

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind declararea de uz și interes public local a imobilelor-terenuri identificate în CF nr. 82379 și nr. 82380 Bistrița situate în municipiul Bistrița, strada Lacului, parte din baza de agrement MHC, proprietate publică a Municipiului Bistrița

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 30.06.2026;

având în vedere:

adresa Direcției Dezvoltare Durabilă 2030 nr.38251/03.04.2026;

extrasele de carte funciară nr.82362, nr.82379 Bistrița și nr.82380 Bistrița, eliberate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud;

procesul-verbal al Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița întocmit pentru ședința din data de 21.02.2022 privind aprobarea propunerilor din ordinea de zi nr.18444/17.02.2022;

Referatul de aprobare nr.62475/09.06.2026 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.62477/09.06.2026 al Direcției Patrimoniu, Direcției Dezvoltare Durabilă 2030, Arhitect șef și al Direcției Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice;

adresa nr.64338/15.06.2026 a Arhitectului Șef al Municipiului Bistrița;

Avizul favorabil nr.108/C2/29.06.2026 al Comisiei de urbanism;

Avizul favorabil nr.108/C3/29.06.2026 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud, CAP.IV. Sisteme de infrastructură privind administrarea domeniului public, cu terenurile aferente - subcap. B. „Zone de agrement și ștranduri” - poziția nr.1;

prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.44/06.03.2023 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Regenerare urbană în zona Lac MHC”, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.21/25.02.2026 privind aprobarea proiectului „Regenerare urbană în zona lac MHC” și a cheltuielilor legate de proiect;

prevederile art.554 alin.(1), art.557 alin.(2), art.858, art.863 lit.f), art.876, art.881, art.885 alin.(1) și art.888 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu:

prevederile art.1 alin.(3), alin.(5), art.13 alin.(15) lit.a) și art.27 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.7 alin.(1) și art.8 alin.(1) din Ordinul Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(14), art.139 alin.(3) lit.g), art.196 alin.(1) lit.a), art.286 alin.(4) și art.287 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E :

ART.1. – Se declară de uz și interes public local imobilele-terenuri identificate în CF nr.82379 și nr.82380 Bistrița, având destinația de spațiu verde, parte din zona de agrement MHC, situată în intravilanul municipiului Bistrița, strada Lacului nr.81, în vederea înscrierii acestora în domeniul public al Municipiului Bistrița.

ART.2. – Consiliul local își dă acordul pentru efectuarea demersurilor în vederea înscrierii definitive în evidențele de carte funciară a imobilelor ce fac obiectul prezentei hotărâri, aceasta constituind titlu necesar pentru înscrierea imobilelor în proprietatea Municipiului Bistrița – domeniu public.

ART.3. – Imobilele prevăzute în prezenta hotărâre nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse în baza legilor fondului funciar, nu sunt grevate de sarcini și nu fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată.

ART.4. – După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară, datele imobilelor vor fi înscrise în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, conform procedurii prevăzute la art.289 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

ART.5. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Patrimoniu și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 17 voturi “pentru”.

ART.7. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

Direcției Patrimoniu;

Direcței Dezvoltare Durabilă 2030;

Arhitectului Șef al Municipiului Bistrița;

Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița;

Primarului Municipiului Bistrița;

Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
PÂNTEA ANDREI
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi