privind aprobarea înaintării unei cereri de trecere a imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Bistrița, Bulevardul General Grigore Bălan nr.17, înscris în CF nr.84612 Bistrița, din domeniul privat al Statului Român în domeniul privat al Municipiului Bistrița

în completare la ordinea de zi stabilită prin Dispoziția de convocare a ședinței ordinare, a fost adoptat cu 21 voturi ”pentru”, în forma prezentată de inițiator, rezultând Hotărârea nr.30/29.01.2025 a Consiliului local al municipiului Bistrița.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea înaintării unei cereri de trecere a imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Bistrița, Bulevardul General Grigore Bălan nr.17, înscris în CF nr.84612 Bistrița, din domeniul privat al Statului Român în domeniul privat al Municipiului Bistrița

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 29.01.2025;

având în vedere:

urgența invocată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre;

extrasul de Carte funciară nr.84612 Bistrița;

Referatul de aprobare nr.6767/23.01.2025 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.6769/23.01.2025 al Direcției Patrimoniu, Direcției Tehnice, Direcției Economice și al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

Avizul favorabil nr.30/CR/29.01.2025 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

prevederile art.553, art.555 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.k), m), art.139 alin.(2), art.354, art.355 și art.358 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E :

ART.1. – (1) Se aprobă înaintarea unei cereri de trecere a imobilului, construcție și teren aferent, situat în intravilanul municipiului Bistrița, Bulevardul General Grigore Bălan nr.17, județul Bistrița-Năsăud, identificat în CF nr.84612 Bistrița, din domeniul privat al Statului Român în domeniul privat al Municipiului Bistrița, având elementele de identificare prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Imobilul prevăzut la alin.1 este solicitat în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul privat, în scopul realizării unui obiectiv de investiții privind amenajarea unei parcări publice.

ART.2. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Patrimoniu și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi “pentru”.

ART.4. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

Direcției Patrimoniu;

Direcției Economice;

Direcției Tehnice;

Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

Primarului municipiului Bistrița;

Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BRIA DUMITRU-ALEXANDRU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
HRISCU LUCIANA-MARIA

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.