ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN17 intersecție cu acces zona Altex, Municipiul Bistrița”
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința ordinară din data de 29.01.2025;
având în vedere:
urgența determinată de necesitatea validării listei revizuite aferente obiectivelor de investiții, respectiv pasaje denivelate pentru creșterea siguranței rutiere și eliminarea blocajelor din trafic finanțate în cadrul PNRR – Componenta C4 – Transport sustenabil;
propunerea de implementare avansată de Municipiul Bistrița prin adresa nr.114685/26.11.2024;
adresa nr.5741/23.01.2025 a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.6707/23.01.2025;
Referatul de aprobare nr.7048/27.01.2025 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr.7154/27.01.2025 al Direcției Tehnice, al Direcției Patrimoniu și al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.28/CR/29.01.2025 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
prevederile Ordonanței Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.2 lit.jj) și art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare și reziliență) dintre Comisia Europeană și România, semnat la București la 26 noiembrie 2021 și la Bruxelles la 15 decembrie 2021;
prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr.888/2022 privind demararea procesului de contractare a proiectelor finanțate în cadrul Planului National de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 4 – Transport Sustenabil;
prevederile art.XV alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.35 alin.(1) din Legea nr.273/2006 a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), lit.d), lit.e), alin.(7) lit.m), alin.(9) lit.a), alin.(14), art.139 alin.(3) lit.f) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
ART.1. – Se aprobă încheierea unui acord de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN17 intersecție cu acces zona Altex, Municipiul Bistrița”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Tehnică, Direcția Patrimoniu și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru” și 3 abțineri.
ART.4. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
Direcției Tehnice;
Direcției Patrimoniu;
Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Direcției Economice;
Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. București;
Primarului Municipiului Bistrița;
Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BRIA DUMITRU-ALEXANDRU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
HRISCU LUCIANA-MARIA