privind aprobarea Memoriului tehnico-economic și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud” în vederea finanțării prin POIM 2014-2020

adoptată cu 19 de voturi ”pentru” și o abținere, în forma prezentată de inițiator; proiectul acestei hotărâri a fost înscris în completare la ordinea de zi a ședinței ordinare din 31.01.2023, stabilită în dispoziția de convocare a ședinței.

Face parte din: Salubrizarea orașului

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Memoriului tehnico-economic și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud” în vederea finanțării prin POIM 2014-2020

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința ordinară în data de 31.01.2023,

având în vedere:

Urgența determinată de necesitatea respectării termenului limită de 17.02.2023 pentru depunerea de către Consiliul Județean Bistrița Năsăud a cererii de finanțare pentru proiectul „Recipiente de colectare a deșeurilor pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud”;

Adresele nr.246/12.01.2023 și nr.262/18.01.2023 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița- Năsăud înregistrate la Primăria Bistrița cu nr.3728/13.01.2023 și respectiv nr.5954/18.01.2023;

Adresa nr.IVa/579/10.01.2023 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița-Năsăud;

Nota de fundamentare nr.2/12.01.2023 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița-Năsăud;

Referatul de aprobare al Primarului municipiului Bistrița nr. 6441/19.01.2023;

Raportul nr. 6458/19.01.2023 al Direcției Administrație Publică Juridic;

Nota de fundamentare nr. 8659/26.01.2023 a Direcției Servicii Publice Bistrița;

Avizul favorabil nr.24/C1/30.01.2023 al Comisiei economice;

Avizul favorabil nr.24/C2/30.01.2023 al Comisiei de urmanism;

Avizul favorabil nr.24/C3/30.01.2023 al Comisiei Juridice și Administrație Publică Locală;

Hotărârea nr.135/05.07.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind asocierea Consiliului local al Municipiului Bistrița cu toate consiliile locale din Județul Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru planificarea și implementarea proiectului regional "Sistem integrat de management al deșeurilor menajere și asimilate acestora în județul Bistrița – Năsăud";

Hotărârea nr.47/27.03.2008 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița – Năsăud cu modificările și completările ulterioare;

Contractul de Asociere încheiat între Județul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, orașele și comunele din județul Bistrița-Năsăud pentru realizarea proiectului „Management integrat al deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud”, la data de 10.04.2008;

în conformitate cu:

prevederile Ghidului solicitantului aferent Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Axa prioritară 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.1. Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România, aprobat prin Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr.1022/2020, modificat și completat prin Ordinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr.2162/29.08.2022;

prevederile Contractului de prestări servicii nr. 25839/21.11.2022 - „Elaborare a Cererii de finanțare, inclusiv documentele suport și întocmirea documentațiilor de atribuire a contractului/contractelor de achiziții publice pentru Proiectul „Recipiente de colectare a deșeurilor pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud”, încheiat între Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și EPMC Consulting SRL Cluj-Napoca;

prevederile art.5 lit.f) din Normele pentru constituirea, alimentarea și utilizarea Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare, aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.198/2005 privind constituirea, alimentarea și utilizarea Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.5 alin.(1) lit.e) și art.14 alin.(4) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.44 alin.(3) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului nr.218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului nr.93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 5, alin. (2), lit. a) și art. 16, alin. (4), lit. a) din Statutul actualizat al Asociației de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale Bistrița-Năsăud;

prevederile art.7, alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 89, alin. (3)-(4), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. d) lit. g); alin. (7) lit. n), art. 139, alin. (1) și alin. (3) lit. d); art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E :

ART.1. Se aprobă Memoriul tehnico-economic al proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud”, în vederea depunerii proiectului spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Axa prioritară 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.1. Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România, în forma prevăzută în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. Se aprobă Indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud”, prevăzuți în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.3. Se împuternicește domnul Sorin Hangan, în calitate de viceprimar al municipiului Bistrița să voteze și să semneze în cadrul Adunării Generale a ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, documentele aprobate la art. 1 și art. 2 din prezenta hotărâre.

ART.4. Viceprimarul municipiului Bistrița, domnul Sorin Hangan va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.5. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi „pentru” și o abținere.

ART.6. Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre:

Direcției Servicii Publice Bistrița;

Direcției Economice;

Direcției Integrare Europeană;

Viceprimarului municipiului Bistrița, domnului Sorin Hangan;

Asociației de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița-Năsăud;

Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

Primarului municipiului Bistrița;

Instituției Prefectului-Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
FILIP ALEXANDRU TUDOR
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți