ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind însușirea documentației tehnice de actualizare informații cadastrale ale imobilului situat în Bistrița, Piața Centrală nr.6, identificat în CF nr.80558 Bistrița, proprietate a Municipiului Bistrița, domeniul public
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 21.03.2024;
având în vedere:
urgența generată de necesitatea obținerii Autorizației de construire pentru demararea lucrărilor de execuție în cadrul proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice, sediul principal al primăriei, Piața Centrală, nr.6”, având în vedere faptul că a fost obținută finanțarea prin PNRR;
documentația tehnică necesară actualizării informații cadastrale ale imobilului situat în intravilanul municipiului Bistrița, Piața Centrală nr.6, jud. Bistrița-Năsăud, înscris în CF nr.80558 Bistrița, întocmită de către Filimon Timofei - persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie;
Referatul de aprobare nr.27215/14.03.2024 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr.27217/14.03.2024 al Serviciului public municipal “Direcția Patrimoniu” și al Direcției Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.60/C3/20.03.2024 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud, cu modificările ulterioare;
prevederile art.858 și următoarele, art.876 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile art.10 alin.(1), alin.(2) din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.86 din Ordinul Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;
prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.”c”, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.196 alin.(1) lit.”a” și art.286 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E :
ART.1. – Se însușește Documentația tehnică de actualizare a informațiilor din cadastru și carte funciară ale imobilului, construcție și teren aferent, situat în intravilanul municipiului Bistrița, Piața Centrală nr.6, jud. Bistrița-Năsăud, înscris în CF nr.80558 Bistrița, număr cadastral 80558, întocmită de către Filimon Timofei - persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie.
ART.2. – Se aprobă actualizarea informațiilor cadastrale ale imobilului înscris în CF nr.80558 Bistrița, prin modificarea elementelor construcției C6 – Direcția economică+arhivă+garaj, în regim de înălțime P+1E+M, nr. cadastral 80558-C6, respectiv a suprafeței construite la sol de la 240 mp la 265 mp, a suprafeței construite desfășurată de la 720 mp la 795 mp și implicit a terenului aferent imobilului identificat cu nr. cadastral 80558, de la suprafața de 2.742 mp la 2.766 mp.
ART.3. – (1) Consiliul local își dă acordul pentru înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a modificărilor aduse imobilului prin prezenta hotărâre, aceasta constituind titlu necesar pentru înscrierea în evidențele de carte funciară a modificărilor aprobate.
(2) După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară, datele imobilului vor fi actualizate în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, conform procedurii prevăzute la art.289 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
ART.4. – Primarul municipiului Bistrița, prin Serviciul public municipal „Direcția Patrimoniu” și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi “pentru”.
ART.6. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
Serviciului public municipal “Direcția Patrimoniu”;
Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Direcției Tehnice;
Primarului Municipiului Bistrița;
Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
HANGAN SORIN
CONTRASEMNEAZĂ,
PENTRU SECRETAR,
DIRECTOR EXECUTIV,
CINCEA DUMITRU-MATEI