privind aprobarea participării la ”Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, pentru obiectivul „Creșterea eficienței energetice în infrastructura de iluminat public în municipiul Bistrița, etapa 2.1”

adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița cu 17 voturi ”pentru” .
Nu au fost formulate propuneri de modificare și proiectul a fost adoptat în forma prezentată de inițiator

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea participării la ”Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, pentru obiectivul „Creșterea eficienței energetice în infrastructura de iluminat public în municipiul Bistrița, etapa 2.1”

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința extraordinară convocată de îndată în data de 17.08.2022;

având în vedere:

Urgența determinată de necesitatea transmiterii hotărârii consiliului local la Administrația Fondului pentru Mediu, întrucât sesiunea de depunere a cererilor de finanțare începe la 19.08.2022 și se va finaliza în momentul epuizării a 150% din bugetul alocat, existând riscul de epuizare a fondurilor alocate.

Referatul de aprobare nr. 80743/16.08.2022 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr. 80745/16.08.2022 al Direcției Integrare Europeană, Direcției Tehnice și Direcției Economice;

Avizul favorabil nr.181/17.08.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

Ghidul de finanțare a Programului creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor 1866/2021, modificat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1947/2022;

în conformitate cu:

prevederile Hotărârii Guvernului Românei nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”, ”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

ART. 1. Se aprobă participarea la ”Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, pentru obiectivul „Creșterea eficienței energetice în infrastructura de iluminat public în municipiul Bistrița, etapa 2.1”.

ART. 2. Se aprobă devizul general al obiectivului „Creșterea eficienței energetice în infrastructura de iluminat public în municipiul Bistrița, etapa 2.1”, întocmit conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare, anexă la prezenta hotărâre.

ART. 3. Primarul municipiului Bistrița prin Direcția Integrare Europeană, Direcția Tehnică și Direcția Economică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART. 4. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistrița în ședința extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 17 voturi ”pentru”.

ART. 5. Secretarul General al municipiului Bistrița, prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

Direcției Integrare Europeană;

Direcției Tehnice;

Direcției Economice;

Direcției de servicii publice;

Primarului Municipiului Bistrița;

Instituției Prefectului Județului Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BRICI TIBERIUS-DANIEL
CONTRASEMNEAZĂ,
PENTRU SECRETAR,
DIRECTOR EXECUTIV,
CINCEA DUMITRU MATEI

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți